TotalSoft anunţă intrarea în echipa sa, pe poziţia de Director Vânzări, a lui Florian Ivan, fost Partner Strategy Manager în cadrul Microsoft România în ultimii 5 ani, potrivit unui comunicat de presă. Din această poziţie, Florian a coordonat relaţia Microsoft cu cei 4.000 de parteneri prin care compania îşi derulează activitatea în România.
"Am avut oportunităţi în două alte companii de marcă, inclusiv poziţia de director general. Am ales TotalSoft pentru că este într-o perioadă de transformare organizaţională şi culturală, pe fondul unei creşteri remarcabile în piaţa soluţiilor B2B. Văd o provocare uriaşă să fac parte din managementul unei companii în plin proces de dezvoltare", a declarat Florian Ivan.
F. A. TotalSoft anunţă intrarea în echipa sa, pe poziţia de Director Vânzări, a lui Florian Ivan, fost Partner Strategy Manager în cadrul Microsoft România în ultimii 5 ani, potrivit unui comunicat de presă. Din această poziţie, Florian a coordonat relaţia Microsoft cu cei 4.000 de parteneri prin care compania îşi derulează activitatea în România.

F. A.