Face Simona-Sensual ce face şi se întoarce la fostul ei iubit, Nicu Maharu. Recent, pe adresa redacţiei, au venit câteva fotografii care o prezentau pe blondă în compania bărbatului. Se pare însă că ei nu au redevenit iubiţi, ci s-au întâlnit pentru că Simona are probleme mari. Face Simona-Sensual ce face şi se întoarce la fostul ei iubit, Nicu Maharu. Recent, pe adresa redacţiei, au venit câteva fotografii care o prezentau pe blondă în compania bărbatului. Se pare însă că ei nu au redevenit iubiţi, ci s-au întâlnit pentru că Simona are probleme mari.
“Ne-am întâlnit seara, la piscină, pentru că l-am rugat să mă ajute. Am nişte probleme, nişte procese, nu vreau să comentez mai mult”, ne-a declarat Simona.
Mergând pe fir, am aflat care sunt necazurile Simonei. Se pare că aceasta ar putea da cu subsemnatul în faţa procurorilor bucureşteni, care o vor ancheta pentru că, în două rânduri, a condus cu permisul suspendat. Aventurile ilegale pe şoselele Capitalei, consumate acum câteva luni, ar putea-o costa pe Sensuala chiar şi şase ani de închisoare. Tânara care a şofat cu ambiţia celui care vrea neapărat să fie chiriaşul unei celule va trebui acum să-şi pună în valoare farmecele şi să le prezinte anchetatorilor argumentul suprem care să o scape de puşcărie.
Încurcată, Simona s-a decis, se pare, să treacă peste orgoliu şi să-l sune pe Maharu, care are ceva mai multă experienţă din acest punct de vedere, pentru a-i cere sfatul. Rămâne de văzut dacă ei îşi vor relua sau nu relaţia de amor.