Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Predeal începe marea termoizolare

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 21 iulie 2011 ·

Cetăţenii din Predeal, vor avea, în această iarnă, facturile mai scăzute la încălzire. Asta pentru că a început izolarea termică, făcută prin programul iniţiat de guvern, a blocurilor din localitate. Localnicii primului bloc care este izolat în această perioadă, sunt încântaţi de iniţiativă, mai ales că la Predeal, iarna durează şase luni din an

A început izolarea termică la primului bloc din Predeal, lucrare făcută prin programul iniţiat de guvern. În prima fază, vor fi izolate patru blocuri, pentru care a fost deja făcută licitaţia şi au fost semnate contractele cu firma care realizează lucrările. „Blocurile au fost selectate în funcţie de interesul locatarilor, cei care au fost primii veniţi au fost şi primii intraţi în program. Acest grup de patru blocuri va fi urmat de unul de 6 care vor intra în următoarea perioadă în procedura de licitaţie”, a declarat Ionel Goidescu, primarul din Predeal.

Predealul este oraşul situat la cea mai mare altitudine din România, peste 1.000 de metri. Staţiunea este delimitata de munţi, lucru care face că iarnă să fie lungă şi rece. Locuitorii din Predeal resimt acest lucru mai ales la plata facturilor la încălzire.

Tocmai din această cauză, izolarea termică este mai mult decât binevenită. „Ne bucurăm că a început cu blocul acesta pentru că vedeţi că e vânt şi dacă-l izolează înseamnă ca la iarnă preţurile vor fi cu cel puţin 10% mai mici. Acu au promis că săptămâna viitoare va fi gata întregul bloc. Vom vedea!”, ne spune o locatară, subliniind că aceste lucrări trebuiau realizate mai demult.

Pentru început sunt incluse patru blocuri în programul de izolare termică, însă acestea nu sunt singurele care vor beneficia de lucrări în acest an. „Ar trebui anul acesta să intrăm în finanţare cu grupul acesta de 10 blocuri care ar trebui încheiat până la finele anului, în funcţie şi de alocaţiile bugetare de la

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 11 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°