Garda Financiară a deplasat, joi, 30 de comisari la nou-înfiinţatul complex Chinatown, de lângă Bucureşti, iar în urma celor 35 de acte de control întocmite de aceştia s-au dat amenzi în valoare totală de 55.000 de euro, în timp ce două societăţi au fost suspendate şi cinci standuri au fost sigilate pentru continuarea verificărilor, informează un comunicat al ANAF-ului.
La această oră, acţiunea Gărzii Financiare este încă în desfăşurare.
Complexul Chinatown, din comuna Afumaţi, a fost inaugurat marţi, cu prezenţa premierului Emil Boc.
Controlul are loc în condiţiile în care România liberă a scris încă de la deschiderea complexului că unii comercianţi de acolo fac evaziune fiscală.
"Verificăm toate contractele încheiate, care dintre actele de comerţ se desfăşoară în regim en-detail şi care en-gros. O să fie un prilej bun să ne documentăm şi asupra activităţşi desfăşurate în acest complex", a declarat pentru Mediafax Constantin Teodor, comisar şef adjunct la Garda Financiară Bucureşti
El a adăugat că doar 30% din standuri sunt ocupate în acest moment.
Compania China Town România, controlată de investitori chinezi, a inaugurat marţi, la Afumaţi, în apropiere de Bucureşti, un complex comercial cu 1.240 de magazine, în urma unei investiţii de 27 milioane euro, la deschidere fiind prezent şi premierul Emil Boc.
Complexul include şi 200 de depozite permanente şi 200 depozite provizorii.
Directorul executiv al China Town şi preşedinte al Camerei de Comerţ Bilaterale China-România, Alexandru Ioan, a declarat că 95% dintre unităţile comerciale sunt vândute, iar restul sunt destinate închirierii.
Complexul deschis marţi reprezintă prima etapă a unui proiect de investiţii de peste 100 milioane euro, care se va desfăşura pe o suprafaţă de 40 hectare şi va include 3.275 de spaţii comerciale şi 1.380 depozite logistice.
Garda F