Înainte de aderarea României la U.E., una dintre clau­zele de aderare vi­za lupta au­torităţilor cu marea corupţie. Cum marile scan­da­luri de corupţie au rămas, în majoritatea ca­zu­rilor, la ni­vel de arestări, după inte­gra­re, Comisia Euro­pea­nă şi statele membre au decis mo­nitorizarea, pe termen neli­mi­tat, a acţiunilor autorităţilor în lupta împotriva corupţiei şi în reforma siste­mului judiciar, în ca­drul Meca­nismului de Cooperare şi Verificare.

De când C.E. a decis monitorizarea, pe ter­men nelimitat a acţiu­nilor autori­tă­ţilor în lupta împotriva corupţiei şi în reforma sistemului judiciar, României i s-a atras atenţia că Parlamentul (căruia i s-a repro­şat blocarea ur­măririi penale în cazuri de corup­ţie în care erau implicaţi senatori sau depu­taţi) trebuie să demonstreze un angajament neechivoc faţă de eradicarea corupţiei la nivel înalt, iar comba­te­rea corupţiei trebuie depoli­tizată. În plus, să nu uităm că din cele 29 de condiţionalităţi im­pu­se României, din 1999, anul în care C.E. a re­co­mandat înce­pe­rea negocie­rilor cu România şi Bulgaria, la fi­na­lul anului trecut, şase erau ne­înde­plinite, conform unei monitorizări reali­za­te de Centrul Român de Politici Euro­pene : elimi­na­rea imu­nităţii foş­tilor miniştri cu privire la ur­mărirea penală, ce­rinţă impusă în 2004, mă­surile su­pli­mentare pentru preve­ni­rea şi lupta îm­potriva corupţiei, în special la nivelul ad­mi­nis­traţiei locale, criteriu impus în 2006, ra­por­tarea cu privire la utilizarea mă­su­rilor de re­­ducere a oportunităţilor de corupţie şi de spo­rire a transparenţei adminis­traţiei loca­le şi cu privire la sancţiunile apli­cate persoa­nelor cu funcţii publice, apoi realizarea unei scheme de per­sonal realiste în sistemul judiciar, monito­ri­za­rea amendamentelor la Codurile de Proce­dură şi consolidarea capa­cităţii şi responsa­bili­tăţii C.S.M., ulti