Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vede un britanic tragedia SUA

Publicat in Romania Libera, joi 21 iulie 2011 ·

Postul TV Showtime difuzează pe 10 septembrie un documentar făcut de Sir Paul McCartney despre atentatele din 2001 asupra Turnurilor Gemene ale World Trade Center.

În ajunul împlinirii a 10 ani de la sângeroasa zi, americanii vor putea viziona în alb-negru „The Love We Make" o cronică făcută de un fost membru Beatles pe baza experienţelor trăite în New York.

McCartney s-a aflat într-un avion ce aştepta să decoleze când s-a petrecut totul şi, apoi, ca urmare a închiderii aeroportului a rămas în oraş.

„De la fereastra avionului am putut vedea turnurile în fum şi flăcari si, ca toată lumea nu am putut crede ceea ce se întâmpla" declara el atunci, într-un comunicat preluat de CNN.

Dincolo de prezentarea impactului pe care l-au avut atacurile asupra newyorkezilor iniţiativa ţine să puncteze şi cum ele au schimbat întreaga lume.

„A existat atâta suferinţă ca urmare a ceea ce s-a petrecut la 9/11 încât e greu de imaginat cum ar putea cineva să aducă alinare acelora loviţi de atacuri şi, cinste acelor pompieri, poliţişti şi lucrători de salvare care şi-au pierdut vieţile în eroicele lor încercări de a îi ajuta pe alţii. Dar Paul a avut răspunsul: muzica şi un film ce vor spune povestea completă", a precizat pentru The Telegraph, Albert Maysles regizorul producţiei.

Totodată, vor fi difuzate şi imagini de la pregatirile evenimentului muzical caritabil „The Concert for New York City" ce a avut loc pe 20 octombrie 2001 la Madison Square Garden. David Bowie, Mick Jagger, Eric Clapton, Harrison Ford, Mick Jagger, Jay Z, Billy Joel, Elton John, Stella McCartney, Keith Richards şi chiar Bill Clinton sunt doar o parte din cei filmaţi în culise. Postul TV Showtime difuzează pe 10 septembrie un documentar făcut de Sir Paul McCartney despre atentatele din 2001 asupra Turnurilor Gemene ale World Trade Center.

În ajunul împlinirii

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°