Mangalia se încăpăţânează să nu se alinieze trendului, să rămână în urma staţiunilor de tip bâlci de pe litoralul românesc care aruncă în aer liniştea ce ar trebui să te cuprindă într-un concediu, continuând să se păstreze într-o simplitate uluitoare desprinsă dintr-o carte poştală din anii ‘70. Oraşul e sărac. Mulţi localnici încearcă să-şi rotunjească veniturile închiriind câte o cămăruţă turiştilor. Cum intri în oraş pe o parte şi alta a şoselei zornăie cheile în cautăre de clienţi, dar turiştii care ajung în Mangalia sunt la fel de nevoiaşi şi au bilete cumpărate din timp la unul dintre hotelurile scorojite ori sunt bătrâni care şi-au luat 18 zile la Sanatoriul Balnear Mangalia, prin casa de pensii. Un domn cu "probleme la spate"spune, din postura de spectator la un fotbal pe plajă, că e bine la sanatoriu: "Am venit cu trimitere de la medicul de familie aici la sanatoriu, stau 18 zile şi dau 5.400.000. E bine, ce mai... La preţul ăsta am cazare, care e bunicică, plus trei mese pe zi". Şi bărbatul afişează o mină de om liniştit pe care o întâlneşti doar în ţările cu griji mai puţine. Sanatoriul pare să-l fi tratat şi la psihic, nu numai la spate. Şi n-ai cum să fii altfel de vreme ce te plimbi pe Strada Teilor, unde închizi ochi şi poţi să bei cu simţurile un ceai sărat, sau pe Strada Frumoasei, unde sigur un monstru îşi aşteptă încă frumoasa, ori pe Oituz, unde asculţi de două ori pe zi cum imamul îl cheamă pe musulmani la rugăciune, la Moscheea Esmahan Sultan. În Piaţa Republicii te poţi tunde pe rit vechi, cu briciul ascuţit pe curea de piele de o frizeriţă tătăroaică. Are şi o mătură în miniatură pentru a îndepărta părul tuns. Terasele, nu foarte multe la număr nu dau în răscol de clienţi, deşi sunt ieftine în comparaţie cu Bucureştiul. Ca bonus primeşti şi muzică, live, pentru că de pe nicio terasă nu lipseşte un Dan Spătaru ori Marius Ţeicu din "grupur