Pe o căldură ce lasă impresia că nu te poţi ascunde de ea şi pe o criză ce ori se întoarce, ori nu a plecat, mai mulţi jurnalişti care preferă subiecte din domeniul artei plastice ne-am întîlnit - pentru a doua oară - să discutăm despre piaţa de artă din Româ-nia, acum cu o temă fără echivoc: arta ca investiţie. Condiţiile sînt cele anunţate la început. Se petrecuseră o serie de fapte, comentate în această pagină, astfel că pretexte şi contexte eau din plin şi toate fierbinţi.
Printre altele, la Londra, la Bonhams, un tablouaş de Nicolae Grigorescu s-a vîndut cu mai bine de 5 ori mai mult. Într-un exerciţiu de sinceritate ca o hipnoză, mai mulţi participanţi la dezbatere - jurnalişti şi scriitori de artă, comercianţi şi investitori autorizaţi de artă - au recunoscut că au făcut oferte la licitaţia de la Londra. Dar cîştigătorul nu era în sală. Această creştere de preţ de la Londra demonstrează mai multe aspecte interesante. Deşi nu se petrece prima dată, este vorba de apariţia unui artist român care nu s-a afirmat în Occident, nu este de avangardă, ba chiar pare a nu fi înţeles şi apreciat decît de români, este drept, la superlativul absolut. În acest caz, piaţa londoneză fie a fost influenţată de veştile despre performanţele artistului pe piaţa românească, fie a fost influenţată direct de participarea românească. În ambele situaţii putem aprecia că sîntem tari.
În aceeaşi discuţie despre artă ca obiect de investiţie la vreme de criză, avem evenimentul recent de la Muzeul de artă din Constanţa, cînd au fost lăsate în custodie acestei prestigioase instituţii, pentru un an şi pentru expunere publică, două importante opere de artă achiziţionate din licitaţiile noastre de artă, la preţuri semnificative. Unul dintre cumpărătorii de la licitaţie, deponent la muzeu, este, aşa cum am mai dezvăluit, o arhitectă cu bani. Faptul că nu şi-a păstrat achiziţia pentru
