Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flanco investeşte 5 mil. lei în două magazine noi în Bucureşti

Publicat in Curierul, joi 21 iulie 2011 ·

Flanco va deschide două magazine noi în Bucureşti, unul în Unirea Shopping Center şi celălalt în Galeria Carrefour Orhideea, pe fondul dublării cotei de piaţă în Capitală în 2011 faţă de 2009 a anunţat retailerul, ieri, într-un comunicat de presă. Magazinul din Galeria Carrefour Orhideea urmează a fi deschis la începutului lunii august, iar cel din Unirea Shopping Center în septembrie 2011. Cele două magazine noi vor mări suprafaţa de vânzare a lanţului Flanco cu 2.500 mp, până la 37.000 mp, acestea crescând numărul total al magazinelor Flanco din Bucureşti la 11.

Flanco estimează că aceste două magazine noi vor creşte vânzările companiei cu aproximativ 7-8%, în urma unei investiţii de peste 5 milioane lei şi crearea a 60 noi locuri de muncă în Bucureşti. "Cota de piaţă Flanco în Bucureşti s-a dublat în 2011 faţă de 2009, fapt datorat atât unei strategii de vânzare îmbunătăţite, cât şi extinderii reţelei sau relocării în spaţii comerciale cu trafic mare", a declarat Gabriel Pereş, Sales Manager Flanco. "Deschiderea celor două magazine creează premisele consolidării cotei de piaţă în Bucureşti, Unirea Shopping Center şi Carrefour Orhideea fiind centre comerciale de interes strategic foarte mare, care oferă atât trafic cât şi vizibilitate extrem de bune", a mai declarat Gabriel Pereş, Sales Manager Flanco.

Flanco a atins încă din luna aprilie cota de piaţă de 10% prognozată pentru 2011, cea mai mare din ultimii 4 ani, propunându-şi ca până la sfârşitul anului cota de piaţă să ajungă la 11%.

Pentru 2011 Flanco estimează că piaţa de retail de electronice, electrocasnice şi IT va atinge valoarea de aproximativ 1 miliard de euro, cu o estimare de creştere de aproximativ 5% faţă de nivelul din 2010.

Flanco va deschide două magazine noi în Bucureşti, unul în Unirea Shopping Center şi celălalt în Galeria Carrefour Orhideea, pe fondul dublării cotei de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 10 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 12 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 9 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 8 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

Traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat miercuri, 4 iulie, că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar şoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare. În zonă se

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 8 ore
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

Mai mulţi porci, filmaţi în faţa noului Terminal Schengen al Aeroportului din Timişoara / ”Ce sa facem, uite, prim-miniştrii nostri la Aeroport”, afirmă cel care înregistrează – FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi porci au fost filmaţi de un bărbat, în faţa noului Terminal Schengen al Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara. Animalele au păscut iarbă de pe gazon, sub privirile călătorilor. Potrivit opiniatimisoarei.ro, mai mulţi porci

Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Wimbledon

News.ro acum 7 ore
Emma Răducanu s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, cu o victorie confortabilă, scor 6-1, 6-2, împotriva sportivei belgiene Elise Mertens. Raducanu a avut probleme de formă de la triumful său uimitor de la US Open

Vremea

București
acum

17°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°