Banca Naţională a României (BNR) a luat mai multe măsuri pentru a se pregăti în faţa riscului de extindere a crizei din Grecia, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu acordat recent agenţiei Xinhua.
"Sistemul bancar românesc nu are o expunere directă pe criza datoriilor suverane din Grecia, dar există canale posibile de extindere şi acestea trebuie să fie strict monitorizate", a apreciat Mugur Isărescu. Băncile greceşti controlează în prezent aproximativ 16% din activele bancare din România.
Guvernatorul BNR a descris situaţia de ansamblu a sistemului bancar local ca fiind 'sub control', explicând că circumstanţele din trecut au plasat băncile locale într-o situaţie mai bună pentru a face faţă crizei datoriilor suverane. România a fost grav lovită de criza financiară globală în iarna lui 2008, iar în luna martie 2009 a decis să solicite ajutorul Fondului Monetar Internaţional.
"Ne-am uitat la toate băncile pe care le avem şi în principal este vorba de bănci româneşti cu capital străin, majoritatea susbsidiare ale unor grupuri financiare din Europa. Am cerut băncilor mamă să majoreze capitalul cu mult înainte ca băncile europene să fie supuse testelor de stres", a precizat guvernatorul BNR. "Pot să vă spun că testele noastre de stres şi cerinţele de capital au fost mult mai dure decât în cazul testelor realizate în Europa", a adăugat Mugur Isărescu.
Ca urmare a cerinţelor BNR, băncile româneşti au depăşit normele internaţionale privind capitalizarea. La finele primului trimestru din 2011, rata de solvabilitate în sistemul bancar românesc era de 14,88%, în condiţiile în care acordul de la Basel prevede o rată de 8%. 'Toate băncile mamă s-au comportat impecabil. Nu a existat nicio întârziere, nicio discuţie sau reacţie negativă, comportamentul acţionarilor principali a fost impecabil' a spus Isăre