Profitul net al sistemului bancar a scăzut la 94,5 de milioane de lei la finele lunii iunie, faţă de 373 de milioane de lei în martie, pe fondul majorării de aproape trei ori a pierderilor cumulate ale băncilor cu rezultate negative.
Potrivit datelor centralizate de BNR, 22 de instituţii de credit au realizat la şase luni un profit însumat de 1,076 miliarde de lei, cu 56% mai mult decât a fost obţinut la finalul primului trimestru din acest an.
Aproximativ două treimi din profit sunt concentrate în patru mari bănci.
În acelaşi timp, 20 de bănci au raportat pierderi totale de 982 de milioane lei, de aproape trei ori mai mari decât cele înregistrate în primele trei luni.
Pe de altă parte, sistemul bancar a recuperat în iunie terenul pierdut în mai, când datele indicau o pierdere netă cumulată de 56 de milioane de lei.
În primele şase luni, provizioanele băncilor au urcat cu 3,4 miliarde de lei, de la 23,63 miliarde de lei la 27,02 miliarde de lei.
Sistemul bancar a încheiat anul trecut, pentru prima dată din 1999, cu pierdere netă de 516 milioane de lei (date rectificate), comparativ cu un câştig net cumulat de 815 milioane de lei în 2009, în condiţiile în care 20 de bănci au înregistrat profit, iar 22 de instituţii de credit au avut rezultate negative.

În acelaşi