"Tata, fiind ceferist la Adjud, a colaborat cu nemtii. In timpul razboiului, ei controlau toate caile ferate, iar el trebuia sa comunice cu ei. Acest Fritz, sau cum il chema, de multe ori venea la noi acasa. Mama, in afara de cei noua copii, se ocupa de multe ori si de acesti musafiri. Cand Romania a intors armele, la 23 august 1944, nemtii au indreptat pistolul spre noi: 'Sunteti prizonieri!'. Ne-au urcat intr-un vagon, parintii si cinci dintre copiii care mai ramaseseram acasa si ne-au dus in lagarul de la Salzburg. Am o admiratie pentru unguri: cand am trecut prin Ungaria, stationam o ora-doua, iar ungurii ne dadeau paine si apa. Copil fiind, am fost marcat de asta. Apoi, guvernul ungur s-a opus sa fim exterminati, pentru ca eram familii nevinovate, nu eram soldati. De fiecare data cand merg in Austria fac un ocol si la Salzburg. In locul lagarului este o fabrica de bere si un restaurant. Privesc si ii multumesc lui Dumnezeu ca am scapat", a declarat Ion Dichiseanu pentru Adevărul.
Actorul a povestit că, după ce americanii i-au eliberat, tatăl său nu a vrut să rămână în Germania, deşi i s-a propus un loc de muncă şi un salariu de cinci mii de mărci. Iar la scurt timp după ce s-a întors în ţară, tatăl lui Ion Dichiseanu a decedat.
"Mancarea era la cazan. Bombele cadeau, bombardau americanii. O aripa a lagarului a fost bombardata, au murit si cativa romani. Noi eram copii, nu realizam drama. Mama si tata au suferit, s-au imbolnavit. Cand au venit americanii sa ne elibereze, ne-au adunat si au intrebat: . Cine voia, putea ramane in Germania. Tata nici nu a vrut sa auda. Cred ca eu ii seman lui. Oxigenul meu este publicul de aici. , se mirau americanii. Si, intr-adevar, cand am trecut din zona americana in zona rusilor... ne-au atacat rusii, au vrut sa le violeze pe surorile mele, care aveau 14-15 ani. Si cand am ajuns la Curtici, la Arad, tata
