Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONCEDIU DE VEDETĂ Vezi aici unde îşi petrec vacanţa Andra şi Măruţă, dar şi alte vedete clujene FOTO

Publicat in Adevarul, joi 21 iulie 2011 ·

Unii au fost deja în concediu, iar alţii îşi fac planuri pentru petrecerea vacanţei de vară. Dacă unii aleg marea sau muntele românesc, alţii nu ezită să se aventureze peste graniţă, în staţiuni cunoscute sau de lux.

Cântăreaţa de muzică uşoară Andra va merge alături de soţul ei, Cătălin Măruţă, dar şi împreună cu copilul lor în Spania, la Marbella. Va fi prima vacanţă în trei, potrivit Click!. Măruţă a precizat că în această localitate există un restaurant foarte bun, care în timp a devenit restaurantul lor preferat. „E vorba de un restaurant excelent, Tiberio se numeşte. În afară de faptul că arată superb, au acolo şi o mâncare irezistibilă, meniul e plin de specialităţi locale şi internaţionale, ne place cam tot ce au în meniu. Ăsta chiar a devenit un tabiet de vacanţă“, a spus soţul Andrei, citat de Click!

Click pe poze pentru a vedea unde merge Andra

Aurel Tămaş, cunoscut interpret de muzică populară, va petrece vacanţa în ţară. „Nu ies din România. Ţara noastră e frumoasă. Să iasă alţii dacă vor“, a declarat cântăreţul. El a adăugat că şi-a propus să ajungă şi la munte, şi la mare vara aceasta. „Sper să ajung cu familia la Costineşti, dar şi la munte“. În ce priveşte suma alocată vacanţei, Tămaş speră să-i ajungă trei mii de lei. „Pentru toţi trei cred că e suficient să avem 30 de milioane de lei vechi“, a completat acesta.

Click pe poze pentru a vedea unde merge Aurel Fărcaş

Clujeanca din grupul Divertis, Paula Chirilă, a ales Cipru. Ea a fost în vacanţă aici la începutul lunii iunie, împreună cu soţul său şi fetiţa lor de un an şi jumătate. „Ne-a placăut foarte mult, mai ales fetiţei“, a afirmat Paula Chirilă. Membra grupului Divertis a spus că cel mai probabil restul vacanţei va fi petrecută în Cluj-Napoca.

Click pe poze pentru a vedea unde a fost în concediu Paula Chirilă

CONCEDIU DE

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 4 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum 2 ore
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 6 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°