Trupa britanică Take That deţine recordul celor mai mari încasări pentru o serie de concerte, după cele opt show-uri de pe stadionul Wembley, susţinute în iunie şi iulie, care au adus grupului venituri de peste 43 de milioane de euro, potrivit Billboard Boxscore, informează bbc.co.uk, citat de Mediafax.
Recordul anterior era deţinut de Bruce Springsteen, a cărui serie de 10 concerte la Stadionul Giants din New Jersey (SUA) a avut încasări de circa 27 de milioane de euro şi 566.560 de spectatori.
În clasamentul actual, Take That ocupă şi locul al doilea, cu seria de opt concerte susţinute la Stadionul din Manchester în iunie.
Un alt record înregistrat de trupă este şi numărul de spectatori prezenţi la cele opt concerte de pe Wembley, care se ridică la 623.737.
Turneul Take That în Marea Britanie, care a cuprins 29 de concerte, cu încasări de 129,2 milioane de euro şi la care au venit 1,8 milioane de fani, a fost primul după 15 ani la care a participat şi Robbie Williams, care a revenit în trupă anul trecut.
Trupa britanică Take That deţine recordul celor mai mari încasări pentru o serie de concerte, după cele opt show-uri de pe stadionul Wembley, susţinute în iunie şi iulie, care au adus grupului venituri de peste 43 de milioane de euro, potrivit Billboard Boxscore, informează bbc.co.uk, citat de Mediafax.
Recordul anterior era deţinut de Bruce Springsteen, a cărui serie de 10 concerte la Stadionul Giants din New Jersey (SUA) a avut încasări de circa 27 de milioane de euro şi 566.560 de spectatori.
În clasamentul actual, Take That ocupă şi locul al doilea, cu seria de opt concerte susţinute la Stadionul din Manchester în iunie.
Un alt record înregistrat de trupă este şi numărul de spectatori prezenţi la cele opt concerte de pe Wembley, care se ridică la 623.737.
Turneul Take That în Marea Britanie, care a cuprins 29 de