Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria recuperează gigantul energetic MOL

Publicat in Adevarul, joi 21 iulie 2011 ·

Chiar dacă este puternic îndatorată, Ungaria revine asupra privatizărilor din anii ’90 şi îşi renaţionalizează activele strategice.

Budapesta a cheltuit 1,88 de miliarde de euro la sfârşitul lunii mai pentru a recupera 20% din acţiunile MOL, cea mai mare întreprindere de petrol şi gaz din ţară, de la grupul rusesc Surgutneftegas. Această achiziţie este o revanşă simbolică în faţa unor puteri care au dominat ţara în trecut: Austria şi URSS, scrie corespondenta Le Monde la Viena.

Anunţul ministrului ungar al dezvoltării naţionale, Tamas Fellagi, potrivit căruia „era privatizărilor s-a încheiat” este simptomul unui fenomen mai larg de renaţionalizare a economiilor din UE, confruntate cu criza şi mondializarea.

Ungaria a fost una dintre ţările cele mai deschise pentru investiţiile străine din fostul bloc comunist. În prezent, 80% din PIB-ul ungar provine de la întreprinderile germane, austriece, britanice, franceze sau chineze.

Afacerea MOL a fost însă o excepţie, desele schimbări de acţionariat trezind controverse puternice. La un moment dat aceasta a intrat şi în atenţia Comisiei Europene pentru că OMV devenise acţionar majoritar şi a încercat să-şi asigure controlul total asupra MOL printr-o ofertă publică de cumpărare.

Cum MOL deţine rafinării şi o reţea de distribuţie extinsă, cu filiale în toată fosta Iugoslavie, nu numai guvernul social-democrat al premierului de la acea vreme Ferenc Gyurcsani s-a opus unei asemenea concentrări, ci chiar şi Bruxelles-ul, îngrijorat de statutul dominant al OMV în regiune.

Apoi a venit rândul ruşilor să încerce să pună mâna pe MOL. Surgutneftegas a cumpărat acţiunile austriecilor de la OMV, sperând să obţină astfel un bilet de intrare pe piaţa est-europeană. Dar instanţele administrative şi de judecată ungare au blocat înscrierea ruşilor ca acţionari în Registrul comer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°