Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banu' trage la Tancrad

Publicat in Vocea Brailei, joi 21 iulie 2011 ·

* 24 milioane euro pentru "Tancrad & ERG Termrom Trading" Galaţi - banii reprezintă contravaloarea lucrărilor adjudecate până acum de această asociere în cadrul mega-proiectului de peste 95 milioane de euro, care îşi propune să pună la punct în municipiu şi judeţ sistemele de apă şi canalizare

* raportat la valoarea întregului proiect, suma reprezintă aproape un sfert * Tancrad şi asociatul mai au depuse oferte şi pentru alte pachete de lucrări în acest proiect * prin licitaţiile de până acum s-a reuşit, totuşi, realizarea de economii de 6 milioane de euro faţă de valorile estimate iniţial * cei 95 milioane de euro provin în mare parte de la Uniunea Europeană, sub forma unui grant

Încet, dar sigur firma gălăţeană "Tancrad" a ajuns să deţină un veritabil monopol în ce priveşte adjudecarea mega-contractelor pe bani publici. Asfaltează, plombează sau deszăpezeşte cam tot ce scoate la licitaţie Consiliul Judeţean Brăila, la fel cum reabilitează şi modernizează artere rutiere importante sau zone de promenadă ale oraşului în cadrul licitaţiilor organizate de Primărie! Invariabil, dacă e vorba de lucrări edilitare şi sunt mulţi bani în joc, undeva în formula de atribuire apare şi firma din Galaţi. Mai nou, este câştigătoarea în asociere 50/50 cu o firmă, de unde altundeva decât tot din Galaţi, a altor două contracte, de data aceasta pe parte de lucrări la reţelele de apă-canal. Suma aferentă acestor două contracte este impresionantă: peste 100 milioane de lei, echivalentul a circa 24 milioane de euro! Este vorba despre proiectul de investiţii pe parte de reţele apă-canalizare în întreg judeţul şi municipiul Brăila, estimat undeva la circa 95 milioane de euro. Ce-i drept, de această dată Tancrad" a avut concurenţă: s-a luptat în oferte chiar şi cu 10 contraofertanţi. Dar dacă facem un pas înapoi să putem vedea tabloul în ansamblu vom putea observa că steguleţ

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în judeţele Dolj şi Mehedinţi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Avertizarea a fost prelungită pentru localităţi din Dolj.

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 6 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews acum o ora
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro. „După ce Stat

Cod roșu de furtuni în două județe. Meteorologii anunță vijelie „cu aspect de tornadă”

HotNews acum 59 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Potrivit ANM, între ora 18:15 și 18:45, sunt vizate de o

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Conclav la Vatican Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi. Noul Suveran Pontif n-a fost ales

Ziua Constanta acum 6 ore
Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi la prânz, ceea ce indică faptul că noul Pontif nu a fost ales. Cei 133 de cardinali electori nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nume, miercuri seară, în singura rundă de votare o

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Sebastian Burduja reorganizează Ministerul Energiei: taie 25% din cheltuielile salariale și desființează 91 de posturi: „Economisim 10 milioane de lei anual”

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va tăia în carne vie la ministerul Energiei. El reorganizează instituția pe care o conduce și va desființa 91 de posturi și va tăia salariile, scrie News.ro.

Cum a fost regizată vizita lui George Simion în fabrica din Alba Iulia: „Sună alarma”

Libertatea acum 2 ore
Vizita lui George Simion, liderul AUR și câștigătorul turului I al alegerilor prezidențiale, într-o fabrică din Alba Iulia, a fost „regizată”, potrivit unor surse din interiorul unității, citate de Alba 24. Angajații fabricii Rekord, controlată de i

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 7 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°