Lady Gaga a reuşit să o supere pe actriţa Bette Midler atunci când a apărut pe scenă îmbrăcată în sirenă şi într-un scaun cu rotile în faţa auditoriului de la Sydney Town Hall, actul artistic fiind considerat o imitaţie clară, conform The Guardian. Sursa: REUTERS
După ce şi-a atras critici din partea asociaţiilor persoanelor cu disabilităţi, a venit rândul lui Bette Midler să protesteze faţă de prestaţia lui Gaga de pe 13 iulie.
"Poţi păstra rochia de carne şi sânii ce imită pocnitorile, ideea de sirenă însă îmi apartine", a notat Midler într-o postare pe Twitter. Aceasta a fost provocată de felul în care Lady Gaga şi-a făcut apariţia la prestaţia din Sydney, venind pe scenă într-un scaun cu rotile şi cu o ţinută care avea coadă de peşte.
Comedianta a ţinut să le amintească fanilor că trucul este o prestaţie clasică pe care ea a iniţiat-o pe scenă. "Draga mea, eu cânt îmbrăcată ca o sirenă încă din 1980", a mai adăugat Midler. Vizibil iritată de o transpunere pe scenă ce seamănă izbitor cu prestaţiile ei, ea a conchis: "Dacă ţi se pare familiar, chiar este! Poţi vedea pe YouTube o serie de reprezentații în care apar în acest rol".
Cu toate că Bette Midler s-a restras acuzaţiile şi a sugerat că "sirenele pot coexista", Lady Gaga a formulat şi ea un răspuns săptămâna aceasta. "Nu ştiam că ea făcuse asta înainte şi mă declar un mare fan Bette Midler”, a declarat starul pop pentru programul de divertisment Acess Hollywood. “Poate suntem făcute din acelaşi aluat", a mai adăugat extravaganta Gaga. Afirmaţiile prin care s-a apărat Lady Gaga sunt contradictorii, întrucât orice fan Bette Midler ar trebui să fie familiar cu actele în care reprezintă o sirenă.
Lady Gaga susţine că tot ceea ce întreprinde pe scenă are legătură cu femeile din teatru, dar şi cu predecesoarele ei.
Bette Midler (66) este o cântăreaţă, actriţă şi comediantă americană. Î