Un protest jurnalistic faţă de abuzurile care ar fi fost comise de către unii poliţişti a fost lansat de un ziarist timişorean. Potrivit acestuia, conducerea ziarului la care a lucrat i-a făcut o plângere penală pentru că nu a restituit laptop-ul pe care îl primise ca instrument de lucru la angajare, după ce a demisionat în urma unui conflict de muncă. El acuză, însă, că patronul publicaţiei se foloseşte de poliţişti pentru a-l intimida şi ameninţa. Poliţiştii resping acuzaţiile ziaristului, arătând că nu au făcut decât să urmeze procedurile din dosar.
Laptop-ul discordiei
Într-o scrisoare deschisă trimisă pe adresa redacţiei, marţi, jurnalistul timişorean Viorel Dogaru aduce acuzaţii grave la adresa unor poliţişti de la Secţia 2 din Timişoara. Potrivit acestuia, povestea a început cu luni în urmă, după ce a fost angajat pe post de redactor-şef la publicaţia online Timnews. A lucrat doar trei luni la respectiva companie, deoarece, de la 1 aprilie, “ameninţat de noua legislaţie privind munca la negru”, patronul publicaţiei, Ioan David, i-a făcut contract de muncă doar pentru două ore pe zi, iar cum plata aferentă muncii sale întârzia să apară, a demisionat. Singurul “nod gordian” rămas între redactor-şef şi patron a fost laptopul pe care ziaristul l-a primit la angajare, Ioan David solicitându-i acestuia să îl înapoieze. Pentru că nu şi-a primit banii pentru munca depusă, ziaristul a refuzat să facă acest lucru, considerând instrumentul de lucru ca o compensaţie pentru banii pierduţi. Patronul publicaţiei nu a renunţat însă la cerere şi a depus o plângere la Poliţie împotriva ziaristului. Până aici nimic deosebit, însă, patronul ziarului online la care a lucrat, spune ziaristul, se foloseşte de oamenii legii pentru a-l intimida şi pentru a-l ameninţa cu dosar penal.
Viorel Dogaru acuză că a fost contactat de mai multe ori d