Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE urmăreşte consolidarea beneficiilor economice, sociale şi culturale

Publicat in Bursa, joi 21 iulie 2011 ·

Comisia Europeană (CE) a adoptat, pe 20 iulie, "Agenda europeană pentru integrarea resortisanţilor din ţările terţe" prin care se urmăreşte consolidarea beneficiilor aduse de către migraţie Europei pe plan economic, social şi cultural. Se accentuează necesitatea unei participări depline a imigranţilor în toate sectoarele vieţii colectivităţilor şi se subliniază rolul esenţial al autorităţilor locale, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, a declarat: "Reuşita integrării presupune ca imigranţilor să li se ofere posibilitatea de a participa pe deplin la viaţa noilor lor comunităţi. Trebuie să depunem cu toţii mai multe eforturi, atât pentru imigranţii care vin aici, dar şi pentru faptul că imigranţii bine-integraţi reprezintă un puncte forte pentru Europa, prin valoarea adăugată adusă societăţii, în plan cultural şi economic".

F.A. Comisia Europeană (CE) a adoptat, pe 20 iulie, "Agenda europeană pentru integrarea resortisanţilor din ţările terţe" prin care se urmăreşte consolidarea beneficiilor aduse de către migraţie Europei pe plan economic, social şi cultural. Se accentuează necesitatea unei participări depline a imigranţilor în toate sectoarele vieţii colectivităţilor şi se subliniază rolul esenţial al autorităţilor locale, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, a declarat: "Reuşita integrării presupune ca imigranţilor să li se ofere posibilitatea de a participa pe deplin la viaţa noilor lor comunităţi. Trebuie să depunem cu toţii mai multe eforturi, atât pentru imigranţii care vin aici, dar şi pentru faptul că imigranţii bine-integraţi reprezintă un puncte forte pentru Europa, prin valoarea adăugată adusă societăţii, în plan cultural şi economic".

F.A.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum o ora
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 14 minute
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 2 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 4 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 7 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 9 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 3 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

CSO Voluntari, în finala ENBL

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a învins în această seară, în semifinalele Turneului Final Four al European North Basketball League (ENBL), formaţia Inter Bratislava, cu 107-103 (68-49), obținând astfel calificarea în finala competiţiei, la

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°