Cât de siguri sunt banii din bancă? Este o întrebare pe care tot mai mulţi români şi-o pun în aceste vremuri turbulente. Răspunsul, dincolo de orice nuanţe, rămâne acelaşi ca şi în secolele trecute: atât de siguri pe cât este şi starea noastră de veghe. Orice alt răspuns, orice altă adormire a simţurilor, cu poveşti despre garantarea depozitelor, este pe cât de falsă, pe atât de periculoasă, inducând hazard moral.

Dacă răvăşitoarea criză din 2008 a indicat derapaje fără precedent în domeniul creditării - ei bine - acest lucru s-a datorat inclusiv neglijenţei deponenţilor. "De ce să mă interesez de siguranţa băncii, de vreme ce depozitele sunt garantate?", şi-au spus cei care economiseau, iar criteriul primordial s-a debalansat în favoarea randamentului plasamentelor şi în detrimentul siguranţei banilor pe care nu o putea da decât o bancă solidă. Băncile solide sunt însă ceva de domeniul istoriei, de vreme ce şi instituţiile de credit au judecat altfel în ultimele decenii de debandadă monetară: "De ce să nu ne asumăm mai multe riscuri de vreme ce deponenţii nu ne sancţionează prin retrageri atunci când o luăm razna cu creditarea?"

Aşa se face că sistemul bancar la nivel mondial a devenit unul foarte vulnerabil. Băncile sunt slab capitalizate, depozitele atrase sunt volatile, iar creditarea a ajuns în cele mai insolite zone... cu riscurile de rigoare. Calitatea debitorilor este îndoielnică, valoarea reală a colateralelor discutabilă după zeci de ani de inflamare a preţurilor activelor, iar resursa de capital poate fi oricând pusă pe fugă de revelaţia putregaiului din sistemul financiar.

Testele de stres pentru 90 de bănci comerciale din Europa de la finele săptămânii trecute au fost un nou prilej pentru piaţă să reflecteze asupra solidităţii (a se citi vulnerabilităţii) sistemului bancar de pe bătrânul continent. Premisele luate în calcul în respect