Băsescu: Apreciez activitatea DNA, Parchetul General, DGA, Direcţia de Investigare a Fraudelor din IGPR şi ANI
Activitatea Înaltei Curţi, a CSM şi a Parlamentului a fost neconvingătoare pentru oficialii europeni
CE vrea pronunţarea rapidă de hotărâri definitive în cazurile importante de corupţie
Raportul MCV, făcut ieri public la Bruxelles, a evidenţiat din nou o serie de probleme cu care se confruntă ţara noastră, atât din punct de vedere legislativ, cât şi al practicilor judiciare, în special cele legate de întârzierea cu care se soluţionează dosarele de mare corupţie de către judecători.
Apreciind că raportul MCV reprezintă o "consolidare a raportului pe care România l-a avut în februarie anul acesta", şeful statului, Traian Băsescu, a susţinut ieri că documentul "pune degetul şi pe problemele care se perpetuează în Justiţie şi care afectează credibilitatea sistemului de justiţie în ansamblul său, dar şi credibilitatea României".
"N-aş intra în detalii tehnice, dar îmi voi exprima punctul de vedere cu privire la instituţii. Apreciez pozitiv activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a Parchetului General (PG), a Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR şi a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Neconvingătoare pentru oficialii europeni a fost activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi a Parlamentului", a declarat Traian Băsescu, amintind că sunt cazuri de mare corupţie în care instanţa a dat chiar şi 35 de termene până la soluţionare şi altele în care instanţa supremă a ţinut un dosar trei ani şi jumătate, pentru ca apoi să-l trimită procurorilor pentru că nu s-au îndeplinit procedurile.
CE: Instanţele au tendinţa de a avea o abordare permisivă