Este incredibil cum familia Rădulescu a reuşit să se insinueze în toate formaţiunile politice, sub toţi primarii şi preşedinţii CJ de după Revoluţie, indiferent de regimul de la Bucureşti. Cum a fost posibil aşa ceva? Din punctul meu de vedere, "nodul" central al tuturor legăturilor l-a constituit seniorul, Ştefan Rădulescu, pe care anii '90 l-au prins director la "Renel", actualmente "Electrica" SA.
Dar rădăcinile conexiunilor postrevoluţionare s-au aflat, fireşte, ca în multe alte cazuri de îmbogăţiţi după evenimentele din decembrie '89, în perioada comunistă. Aşa se face că seniorul a început să prospere în perioada când Tataia Lungu a condus Primăria municipiului. Dacă nu mă înşel, Rădulescu - tatăl a fost şi membru PSM, după care a ajuns în listele PDSR-ului, căci ăsta era trendul. Aşa se face că prima mare lovitură a fost aceea cu chioşcurile din staţiile de autobuz. Aşa a început să se-nvârtă roata pentru familia Rădulescu în acele spaţii comerciale cu mare vad, care la început arătau jalnic. Printre altele, îmi aduc aminte că intrase în vigoare de mult timp legea privind obligativitatea montării de case de marcat în toate spaţiile comerciale, numai că la Risk, treburile mergeau bine mersi ca înainte. Fără bon fiscal, iar Garda Financiară nu auzea, nu vedea. Nu e de mirare având în vedere rădăcinile, tot în perioada comunistă, ale celui care a fost, este şi va fi, probabil până la desfiinţarea instituţiei, şef la Garda Financiară. Au urmat terasa - restaurant şi pontonul Swing, astfel încât Rădulescu, tatăl şi fiul, au devenit experţi în arta culinară şi alimentaţia publică. Bine pregătiţi, financiar vorbind, odată cu debutul programului "Lapte corn" şi urcarea pe tronul CJ a lui Gheorghe Bunea Stancu, Răduleştii s-au lipit an de an la conducta de bani publici, în parteneriat cu o firmă de lactate controversată, dar cu relaţii până la vârful Poliţiei bră