Recunosc aici una dintre plăcerile mele vinovate: mâncatul în timpul cititului. Sunt perfect conştientă că nu e frumos mai ales dacă se mai întâmplă ca în febra cititului să mai aplici câte un strat de unsoare sau de zeamă de fructe direct pe paginile preferate. Încă de când eram mică o exasperam pe mama când veneam de la școală şi-mi deschideam în fața farfuriei cu supă vreun roman preferat. Atunci se rezolva uşor, o super morală şi gata, supa rămânea, cartea pleca. Pot spune că de atunci am …mâncat destule cărți, cu aceeaşi poftă. La început a fost seria de cărți pentru copii, una dintre ele – La medeleni, cu dulcețurile şi cu apa rece, aburindă servită odată cu ele. Bunica mea avea grijă ca de fiecare dată când mergeam la Timişoara să am cămara bine aprovizionată cu fel de fel de minunății aşa că nu-mi era greu să rezist când Olguța mânca dulceață, aveam şi eu trandafirii mei cu zahăr şi apa de la frigider. Cireşarii care mereu împărțeau ultima bucată de pâine, cărțile ruseşti de poveşti pentru copii unde se bea la greu lapte, se făcea pâine de casă şi se mâncau fructe de pădure, Halal de mine sunt orfan, o carte în care eroul principal descoperise că poate face bani din vânzarea de cvas – care e un fel de limonadă – îmi făceam limonadă după limonadă în perioada aceea.

Au urmat apoi: Balzac în cărțile căruia mai degrabă lipsa unei mese îmbelşugate la care visau personajele te îmbia să ciuguleşti ceva. Măcar o felie de pâine cu unt şi o bucățică de brânză. Puteai să-ți imaginezi că eşti la țară undeva, în sudul Franței. Ca desert aveam la dispoziție grădina plină de caise sau struguri de masă, plus câteva capsule de mac – mai aveau un atuu – odată golite erau minunate vase pentru păpuşi.

(pictură Christopher Stott)

Flaubert (recunoscut pentru descrierea detaliată a mâncărurilor) în Salammbo, are un capitol întreg – Ospățul - în care descrie mas