Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, a trecut la Domnul, marţi, 19 iulie / Foto: RTV Curtea Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol a fost neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi să-l conducă pe ultimul drum pe Părintele Arsenie Papacioc. Nu a contat ploaia nopţii dinainte, după cum nu a însemnat nimic dogoritorul soare al zilei pentru cei dornici să-şi plece fruntea a respect şi preţuire.
Cel a cărui inimă a bătut mereu pentru ţara, poporul şi credinţa sa, cel numit Patriarhul Dobrogei şi al oamenilor simpli, Părintele Arsenie Papacioc a fost înmormântat în curtea lăcaşului de cult pe care l-a slujit cu toată fiinţa, Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol. Mii de persoane au participat la slujba de înmormântare, care a început în jurul orelor 13:00, fiind oficiată de un sobor de preoţi condus de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian şi de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.
Trupul firav al Părintelui, care s-a hrănit cu rugăciuni şi har de Sus o viaţă, a fost aşezat pe o scenă special pentru ca miile de oameni să-şi ia rămas bun. Părintele Arsenie Papacioc a murit în urma unui stop cardio-respirator marţi după-amiază, în chilia sa situată la intrarea în Mănăstirea „Sf. Maria”, după ce la începutul acestui an a fost spitalizat cu afecţiuni urologice şi cardiace. La aflarea veştii trecerii sale la cele veşnice,
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a declarat că părintele a fost un duhovnic desăvârşit, remarcat nu prin asprime, ci prin înţelepciune şi prin tact. „În România este cea mai adecvată viaţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. România are o mare misiune în lume. Suntem români şi cum să nu văd o fericire pentru ţara mea?