Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orăşenii îşi umplu coşurile cu bucate de la cooperativă

Publicat in Adevarul, joi 21 iulie 2011 ·

Clujenii îşi vor putea cumpăra bucate tradiţionale ecologice de la magazinul inaugurat azi de la noua Cooperativă Agricolă din Cluj. Specialiştii în agricultură spun că asocierea agricultorilor sub forma cooperativelor este profitabilă. Le permite să acceseze credite bancare necesare investiţiilor în utilaje şi să-şi vândă produsele la preţuri mai bune.

Cea mai nouă cooperativă din judeţ, Cooperativa Agricolă de Vânzare, îşi deschide azi, în Cluj-Napoca, un magazin cu produse tradiţionale ecologice numit „Coşul Ţărănesc". De pe strada Uzinei Electrice 1A, clujenii îşi vor putea cumpăra doar bucate ţărăneşti, certificate ecologic: brânză de capră, ţuică din Satu Mare, ouă, pâine, carne etc. Cooperativa, al cărui coordonator este conferenţiarul universitar Avram Fiţiu, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca (USAMV), este modul pe care l-au ales cinci producători ardeleni pentru a-şi vinde împreună produsele. CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA CINE SUNT FERMIERII CARE SUNT MEMBRII DE ASOCIAŢII SAU COOPERATIVE

„Modelul aplicat de noi nu este unul nou, ci dimpotrivă, e folosit în toată Europa. Sistemul cooperativist se practică de aproape 30 de ani în ţări ca Belgia şi Franţa. Am creat o Cooperativă Agricolă de Vânzare pentru a ne desface produsele. Producţie facem noi, cei cinci fermieri, fiecare în parte. Aveam nevoie de o formă comună prin care să ne vindem produsele, iar CAV era ceea ce ne trebuia. Aici, la CAV, nu avem motive de ceartă, totul se cântăreşte şi se face cum trebuie. E diferit de fostele CAP", spune Fiţiu. Acesta este încrezător că noua structură va avea viaţă lungă pentru că oamenii care s-au asociat sunt deja recunoscuţi pe piaţa românească, dar şi pe cea internaţională. „Membrii fondatori ai CAV sunt jucători validaţi de piaţă, au demonstrat că ştiu să reziste. Unii, cum este producătorul de la Zetea din j

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum 58 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 1,8% în luna aprilie

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,8%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „În luna aprilie 2025, preţurile producţiei

Adolescent de 16 ani, găsit SPÂNZURAT într-un parc din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență pe corpul băiatului

Gandul acum o ora
Un adolescent de 16 ani a fost găsit, marți dimineață, spânzurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență. Polițiștii constănțeni au fost sesizați, marți dimineață, la ora 6.00, că în Parcul

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

UPDATE Trafic perturbat la metrou după o posibilă tentativă de sinucidere în statia Eroii Revoluţiei/ Este vorba despre o femeie de 40 de ani, care a fost rănită uşor întrucât trenul a oprit în timp util

News.ro acum 2 ore
Circulaţia trenurilor de metrou este reorganizată în sistem pendulă între staţiile Constantin Brâncoveranu –Tineretului, marţi dimineaţă, după ce, la staţia Eroii Revoluţiei, a avut loc o tentativă de sinucidere. Poliţia Capitalei a informat că este

Două persoane la spital după un accident în lanț pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara

Press Alert acum 50 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, marți dimineața, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Două persoane au fost duse la spital după un carambol în care au fost implicate trei mașini. La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul De

Prognoza pentru prima lună de vară: iunie are temperaturi ridicate şi ploi puţine

BusinessMagazin acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, prognoza pentru toată luna iunie, iar meteorologii atrag atenţia că în majoritatea regiunilor ţării vor fi temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, iar ploile

Victor Ponta nu exclude întoarcerea în PSD: „Cred că există șanse atunci când PSD înțelege că trebuie să vină cu o echipă nouă de conducere”

Gandul acum 14 minute
Victor Ponta, fost președinte al PSD, a fost întrebat marți dacă vrea să reintre în partid și dacă sunt șanse pentru ca acest lucru să se concretizeze. Acesta a precizat că, în opinia sa există șanse. „Eu cred că există șanse atunci când PSD înțeleg

Radiografia sănătății orale la copii, studiu DENT ESTET 4 KIDS

Adevarul acum 11 minute
După aproape două decenii de eforturi susținute în educația orală timpurie, rezultatele încep să se vadă: frica de dentist este înlocuită tot mai des de curiozitate, iar controalele de rutină devin tot mai frecvente.

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

17°/32°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

17°/31°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°