O asociație din orașul de pe Bega le-a propus timișorenilor "testul voluntarului". Află unde îl poți da, la ce întrebări trebuie să răspunzi și dacă ai potențial să devii un bun voluntar.
Evenimentele dedicate "Zilelor voluntariatului" se încheie astăzi cu atelierul denumit "Arta de a fi fericit prin voluntariat". Organizatorii, Asociația Culturală Noua Acropolă, propun timișorenilor care cred că pot schimba lumea în care trăiesc prin implicare, să vină la Atelierul de Urbanism al primăriei de pe strada Alba Iulia.
Acolo vor fi așteptați de voluntari care le vor împărtăși din experiența lor, între orele 11 și 19. Doritorii își pot face și un test al voluntarului, care presupune bifarea afirmațiilor care se potrivesc posibilului voluntar. Acestea sunt: "vreau să-i fac pe oameni fericiţi", "cred că pot construi o lume mai bună","vreau să ştiu unde, cui şi cu ce pot fi de folos","vreau să înţeleg ce este voluntariatul","cred că pentru a primi, trebuie mai întâi să dăruieşti", "sunt o persoană care face, nu doar vorbeşte".
Potrivit organizatorilor, cei care au bifat cel puțin trei dintre afirmațiile de mai sus au un bun potențial de a deveni voluntari, fiind așteptați să cunoască alte persoane care deja sunt implicate. Participarea la atelier este voluntară.