Poetul şi traducătorul Mircea Ivănescu, unul dintre cele mai importante nume ale literaturii române postbelice, s-a stins din viaţă la Sibiu, la vârsta de 80 de ani. Maniera unică pentru generaţia '60 de a face poezie a lui Mircea Ivănescu a influenţat decisiv autori contemporani precum Mircea Cărtărescu sau Simona Popescu.
A încetat din viaţă, în cursul zilei de ieri, unul dintre cei mai mari scriitori români postbelici: Mircea Ivănescu. Scriitorul a murit - după ani lungi de suferinţă şi de recluziune impusă - acolo unde se retrăsese încă din vremea comunismului, la Sibiu. Dispariţia sa este regretată unanim de lumea literară românească, mai ales de reprezentanţii generaţiilor poetice care i-au urmat, începând cu generaţia '80; aceştia - văzând în el un precursor şi un pionier al postmodernismului literar românesc - au contribuit mult la reevaluarea scriitorului şi la plasarea sa într-una dintre poziţiile de vârf ale literaturii române contemporane.
Mircea Ivănescu este esenţial în cultura română atât în ipostaza de creator al unei poezii unice şi extrem de personale, în acelaşi timp hiperinfluentă pentru generaţiile poetice ulterioare, cât şi în cea de traducător al unor texte fundamentale ale literaturii universale - romanele „Ulise" al lui Joyce şi „Omul fără însuşiri" al lui Musil sunt doar două exemple. Pentru Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai asidui elogiatori ai textelor ivănesciene, în lucrarea sa „Postmodernismul românesc", Mircea Ivănescu, Leonid Dimov şi Gellu Naum (respectiv postmodernismul, onirismul şi suprarealismul) reprezintă partea scufundată a aisbergului poeziei româneşti postbelice, a cărui parte vizibilă este modernismul lui Nichita Stănescu.
„Este unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani şi, în plus, unul din traducătorii excepţionali, din germană şi engleză (a tradus Kafka şi Joyce)", consideră criticul literar