Deşi ne aflăm într-o perioadă în care auzim numai de datorii şi falimente, în lumea produselor scumpe nu există aceste noțiuni, nu se fac reduceri şi nu se aşteaptă o perioadă bună pentru ca preţul să scadă. Iată ce putem admiră prin curţile celor cu dare de mână.
Cea mai scumpă casă se află în Mumbai, India şi se numeşte Antila. Aceasta este realizată în întregime din sticlă, are 27 de etaje, 3 helioporturi cu turn de control propriu, SPA, cameră de yoga, piscine şi trei etaje cu grădini suspendate. Totul pe o suprafaţă utilă de 37.000 m2 . Sutele de facilităţi exclusive fac din această locuinţă să valoreze 1 miliard de dolari. Ea aparţine lui Mukesh Ambani, cel mai bogat om din Asia şi al patrulea cel mai bogat din lume.
În topul celor mai scumpe case din lume prezentat de therichest.org se regăseşte şi Castelul Bran din România, pe locul 10, estimat la 135 milioane de dolari.
Dacă am văzut cum stăm la capitolul case să vedem şi cea mai scumpă maşină. Bugatti Veyron Super Sport costă nu mai puţin de 2,6 milioane de dolari şi a fost înregistrată în Cartea recordurilor ca fiind cea mai rapidă maşină comercială din lume, în mometul de faţă. Dar această maşină de serie reprezintă un chilipir faţă de unicatul Maybach Exelero care ajunge la aproape 8 milioane de dolari şi este deţinută în prezent de rapperul Birdman.
Cea mai scumpă geantă din lume, notată şi în Cartea Recordurilor, a fost creată de Casa Mouawad, şi se numeşte " 1001 de nopţi de diamant ". Aceasta geanta valorează 3,8 milioane de dolari, este realizată din aur de 18 carate şi bătută în 4517 diamante.
Conform site-ului mostexpensive.net, Chopard Ring Blue Diamond este inelul care le face pe toate celelalte să îşi piardă din strălucire. Valorează puţin peste 16 milioane de dolari, este din aur alb pavat cu diamante şi în centru are un diamant albastru enorm. Blue diamond e