Acum două săptămâni am fost prin Sibiu într-o preafrumoasă excursie. A fost foarte cald, aşa de cald că m-aş fi băgat cu plăcere în lacul din Muzeul Astra, doar că altul era programul. Dar nu despre asta e vorba, zic doar ca să vă faceţi o idee despre cât era de cald!
Pe străduţele pietruite, bătute de soarele arzător, pe care ne-am plimbat noi, prin centru, ici şi colo cum te învârteai, cum mai dădeai nas în nas c-o mireasă.
Săracele fete erau plimbate, aşezate, postate în cea mai bună lumină, îmbrăcate în frumoasele rochii albe, cu multe volane şi complicături stilistice, ca să iasă bine în poză cele mai perfecte amintiri din ziua nunţii. Mie mi se păreau chinuite. Adică ce, nu ies bine pozele şi la aer condiţionat undeva? E musai să-ţi plimbi tocurile cui printre pietrele vechi, la soare, ca să iasă treaba treabă? Şi mirii, săracii, la fel! Îmbrăcaţi în costume închise la culoare, cu cămaşă, cu vestă, cu sacou şi c-o gâtelniţă strânsă pe jugulară, erau puşi în ipostaza de a zâmbi cald şi fericit în timp ce, sunt convinsă, curgeau apele pe ei.
De ce alege cineva să facă toate lucrurile astea, evident chinuitoare, toate obiceiurile de nuntă şi tot “ce se poartă”?! Un party relaxat şi vesel cu prietenii şi, eventual, rudele, nu e destul de bun pentru a marca, altfel, o singură zi, UNA!, dintr-o relaţie care se presupune că durează toată viaţa?! Că doar e momentul tău, nu al părerilor despre “cum trebuie” şi “aşa face toată lumea”.
Sau poate începutul căsniciei trebuie marcat c-o zi din asta chinuitoare?!
UPDATE: ca să vedeţi până unde poate merge dorinţa de respectare a tradiţiei: s-a prostitut ca să aibă bani pentru o nuntă de vis! Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Acum două săptămâni am fost prin Sibiu într-o preafrumoasă excursie. A fost foarte cald, aşa de cald că m-aş fi băgat cu plăcere în lacul din Muzeul Astra, do
