Foto: Thinkstock Patrick Davies de la Universitatea Rochester din New York a efectuat un studiu din care a rezultat că, în zilele noastre, din cauza neînţelegerilor unor părinţi – determinate în special de probleme materiale majore –, copiii riscă să cunoască stresul mai devreme decât ar trebui. În cercetarea sa, în care au fost analizaţi 201 copii cu vârste de doi ani care provin din familii sărace şi cu tipuri de probleme asemănătoare, Davies a arătat că personalităţile micuţilor se pot modifica în rău şi foarte rău dacă nu se iau măsuri la timp.
Davies şi colegii săi au descoperit că micuţii expuşi la agresiuni interparentale răspund diferit la auzul unor certuri la telefon. Copiii plăpânzi care-şi aud părinţii certându-se „ca-n gară” produc un nivel ridicat de cortizol, un hormon secretat de glandele suprarenale despre care se spune că ajută la creşterea sensibilităţii la stres. Pe de altă parte, la auzul unor replici violente între mămica şi tăticul lui, copilul agitat nu mai produce cortizol în limitele normale. Reacţiile piticilor din cele două categorii sus-amintite determină crearea unor avantaje, respectiv dezavantaje în devoltarea micuţilor, susţin autorii studiului. Profesorul Davies arată totodată că un copilaş care are un nivel ridicat de cortizol tinde să nu mai acorde suficientă atenţie nici unui fel de situaţie şi se expune unui risc destul de ridicat pentru dezvoltarea, în timp, a anxietăţii şi a depresiei.
În schimb, piticul care la numai doi ani produce o cantitate foarte mică de cortizol, cu mult sub limita normală, va avea probleme legate de anxietate, iar mai târziu un comportament problematic, marcat de lipsa atenţiei şi hiperactivitate, informează site-ul Medicalexpress.com, care citează revista Development and Psychopathology. „Aceste reacţii biologice ar fi putut fi «oferite» de strămoşii noştri ca elemente pent