PCR a fost înfiinţat şi a funcţionat ca filială a Cominternului, cu sediul la Moscova. Organizaţiile de tineret erau subordonate şi finanţate de o Internaţională a Tineretului Comunist. Cu sediul la Berlin, dar dirijată de Kremlin. Tânărul Ceauşescu a fost, mai mult sau mai puţin conştient, o rotiţă a organizaţiei de conspiratori pentru „cauza“ proletariatului, subvenţionată de sovietici.
N-am întâlnit încă vreun personaj din galeria ilegaliştilor care să poată povesti de ce şi cum intrase Ceauşescu în partid. Nici măcar oficiosul partidului nu i-a publicat biografia în campania electorală din 1946 când, pentru prima şi ultima dată, prezentările candidaţilor comunişti conţin şi episoade mai colorate. În determinarea lui ideologică, Scânteia s-a folosit exclusiv de clişee. De felul „greutăţile vieţii de ucenic, munca grea, brutalităţile îndurate" care au cauzat „revolta împotriva nedreptăţii şi dorinţa aprigă de a lupta pentru o lume mai bună".
Lui Belu Zilber îi datorăm descrierea straniei comunităţi a ilegaliştilor români. În memoriile publicate postum (Humanitas, 1997), acest „camarad înstrăinat" delimitează astfel provenienţa militanţilor partidului interzis: „unguri şi bulgari care doreau despărţirea de România, muncitori care se vedeau stăpâni peste uzine, evrei îngroziţi de antisemitism, şomeri fără profesiune definită sau profesionişti mediocri, politicieni nerealizaţi şi nerealizabili în alte partide politice, casnice urâte sau bovarizate, copii sătui de şcoală...". Aceştia intrau, în fapt, nu într-un partid politic - căci partidul era ascuns auzului şi vederii - ci într-o viaţă nouă.
O viaţă consonând, prin primii ei paşi, comportamentului pro-social. Treceai dincolo dând curs rugăminţii unui prieten de a-i îngădui, în casa ta, o întâlnire secretă. Ori cererii de-o mică donaţie pentru deţinuţi pe nedrept. Sau printr-un plic ori p
