Şoferii care circulă pe autostrada Bucureşti – Piteşti ar trebuie să se gândească de două ori înainte de a apăsa prea tare pedala de acceleraţie.
Asta pentru că poliţistii care veghează la siguranţa traficului rutier de pe A1 au primit de curând de la un importator un radar performant care poate detecta viteza până la 1200 de metri distanţă.
Aparatul care are forma unui pistol funcţionează pe bază de laser şi poate fi folosit momentan doar ziua. De săptămâna viitoare însă va depista vitezomanii şi pe timp de noapte, urmând a fi dotat cu un dispozitiv infraroşu. Un astfel de aparat costă aproximativ 8000 de euro şi este singurul din ţară. Acesta va fi în folosinţa Poliţiei A 1 până la 31 august când poliţiştii speră să-l poată achiziţiona
.
Şoferii care au montate detectoare de radar pe maşini ar trebui să-şi ia gândul că acestea vor piui în prezenţa radarului performant. În prezent niciun aparat de pe piaţă nu-l poate detecta. Singurul lucru care îi poate scăpa pe şoferi de o amendă este respectarea legii.
Coupe de 35.000 de euro
Şi pentru a putea urmări infractorii cu maşini puternice, poliţiştii de la autostradă au primit de la reprezentanţa BMW un bolid cu motor de 3000 de cmc biturbo care poate atinge viteza de 280 km/h. Maşina, de culoare argintie va putea fi folosit de poliţişti până la 1 octombrie când va fi înlocuită cu un SUV de aceeaşi marcă, primită tot în comodat. Valoarea coupe-ului care este în folosinţa Poliţiei Autostrăzii este de peste 35.000 de euro.
Până acum poliţiştii au surprins cu noul radar doi şoferi foarte grăbiţi. Unul circula cu un BMW seria 5 cu 226 km/h, iar celălalt, posesorul unui Jaguar gonea cu 242 km/ h pe autostradă. Amândoi au rămas pietoni pentru 90 de zile.
În plus, pe sectorul de autostradă din Argeş au fost montate şi două camera video la kilometrii 106 şi 109 car