Mesajul a fost trimis. Multumesc!

City Mall ar putea fi vândut prin negociere directă

Publicat in Curierul, vineri 22 iulie 2011 ·

Casa de Insolvenţă Transilvania a anunţat că din Comisia de negociere vor face parte şi băncile finanţatoare

Data-limită până la care se vor putea depune ofertele este 16 septembrie 2011

După mai multe tentative eşuate de vânzare a activelor City Mall, lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) a anunţat ieri că se vor demara negocierile directe, la un nou preţ de evaluare de aproximativ 21 milioane de euro. Potrivit acestuia, mai mulţi investitori s-au arătat deja interesaţi să negocieze achiziţiile. "Creditorii au aprobat demararea negocierilor directe pentru valorificarea City Mall, la noul preţ de evaluare, de circa 21 milioane euro", a comunicat lichidatorul City Mall, precizând că noua valoare de evaluare a reieşit după analiza condiţiilor actuale de piaţă şi rezultatul licitaţiilor deja derulate.

Potrivit lichidatorului, din Comisia de negociere vor face parte şi băncile finanţatoare, astfel încât investitorii interesaţi vor putea negocia direct atât cu lichidatorul, cât şi cu băncile creditoare condiţiile de valorificare, inclusiv obţinerea unei finanţări în vederea achiziţiei centrului comercial. "Data-limită până la care se vor putea depune oferte în vederea participării la negocieri va fi data de 16 septembrie 2011", a anunţat ieri Casa de Insolvenţă Transilvania.

"Cu certitudine aceasta va fi ultima fază de valorificare a City Mall, care se va finaliza cu succes, în acest moment negocierile intrând pe linie dreaptă cu mai mulţi investitori interesaţi", a declarat Andreea Anghelof, Senior Partner CITR.

74 chiriaşi plătesc în medie 15 euro pe metru pătrat

În prezent, City Mall are un grad de ocupare de 83% din spaţiul comercial şi contracte cu aproximativ 74 de chiriaşi. Chiria medie percepută pentru spaţii este de circa 15 euro/mp, suma încadrându-se, în opinia CITR, în chiriile medii

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 46 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 54 minute
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale - Acces gratuit la Muzeul Naţional de Istorie a României

News.ro acum 18 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale. Sunt disponibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Muzeul Jucăriilor. De asemenea,

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Un al doilea picior amputat furat de la Spitalul Cantacuzino, găsit de polițiști

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au făcut încă o descoperire, în cazul picioarelor amputate furate de la Institutul Cantacuzino din București. Potrivit surselor stiripesurse.ro, în zona deșeurilor a mai fost găsit, marți, 14 ianuarie 2025, unul dintre picioarel

George Simion a fost ales vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, al treilea grup ca mărime din Parlamentul European

HotNews acum 13 minute
Partidul AUR a anunțat marți că președintele său, George Simion, a fost votat, într-un congres care a avut loc la Bruxelles, să ocupe funcția de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al treilea grup ca mărime

Cazul celor trei picioare amputate furate de la Spitalul Cantacuzino. Noi detalii din anchetă

HotNews acum 3 ore
Poliţiștii bucureșteni au deschis un dosar pentru furt calificat după ce un bărbat a intrat într-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde a sustras trei picioare care au fost amputate, potrivit News.ro. De asemenea, Direcţia de Sănăta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°