Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul „Las Vegas“: AIE își joacă destinul la ruleta rusească

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 ·

Coaliția de guvernare este zguduită de un nou conflict intern, de această dată dintre liberali și liberal-democrați. Analiștii atenționează că luptele intestinale pentru împărțirea sferelor de influență pot provoca „decesul" alianței.

Scandalul legat de legea cazinourilor ia amploare de la o zi la alta. Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, îl acuză pe președintele Comisiei parlamentare Economie, liberal-democratul Veaceslav Ioniță, că ar fi schimbat niște cifre în document, după ce acesta fusese votat în Parlament. În urma modificărilor, patronii de cazinouri urmau să plătească jumătate din taxa anuală pentru o masă de joc, prejudiciul adus statului ridicându-se la şase milioane de lei.

Pe de altă parte, Ioniță susține că a fost falsificată instrucțiunea Parlamentului, astfel încât semnătura sa pe lege a devenit hotărâtoare. El este convins că acuzațiile lui Ghimpu sunt o comandă politică, deși nu spune deschis de la cine vine. „Chiar credeți că subiectul este legea cazinourilor? Stăpânul a dat comanda, Grivei a început să latre. Este evident în fața cui se gudură Grivei și la cine hămăie", a declarat deputatul PLDM. Ioniță mai spune că Ghimpu l-ar fi șantajat înainte de alegeri că îl va acuza de gafa din legea cazinourilor, dacă nu renunță la ancheta pe care a inițiat-o în cazul AIR Moldova, unde liberalul ar avea interese.

Bătălia a ajuns ieri în Legislativ. Cei doi și-au cerut reciproc să renunțe la imunitate și și-au dat întâlnire în instanță. Mai mult, Ghimpu l-a amenințat pe Ioniță că va ajunge „la dubă", iar liberal-democrații au sugerat să fie eliminat din sală pentru insulte și calomnii.

Președintele Comisiei Economie și fostul șef interimar al statului, care a promulgat legea, vor fi audiați suplimentar de comisia parlamentară de anchetă, care își va prezenta raportul până pe 1 octombrie.

„ÎȘI APROPIE DECESUL POLITIC" @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°