Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: De ce nu l-ar amenda Sorin Oprescu pe preşedintele Barack Obama?

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 22 iulie 2011 ·

Vă puteţi închipui un primar al Bucureştiului, oricare ar fi acela, amendând convoiul de maşini al unui preşedinte american, oricum s-ar numi el, aflat în vizită de stat, fiindcă nu a plătit o taxă consacrată în Capitală? Eu nu.

Trei zile a durat vizita de stat a preşedintelui Barack Obama din luna mai în Marea Britanie. Soţii Obama s-au întâlnit cu regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, cu premierul David Cameron la reşedinţa sa din Downing Street 10, au depus o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut din catedrala Westminster Abbey, au vizitat Londra. Preşedintele american a ţinut un discurs considerat istoric în Parlamentul britanic. Circulaţia londoneză nu a fost oprită sau restricţionată, convoiul de maşini care a încadrat Cadillac-ul blindat al lui Obama pe străzile Londrei a fost un simplu participant la trafic.

Deloc intimidat de cartea de vizită a înaltului oaspete, primarul Londrei, Boris Johnson, a anunţat încă din timpul vizitei că va cere ambasadei SUA la Londra să plătească taxa specială de acces în centrul capitalei britanice (congestion charge). Taxa se aplică tuturor vehiculelor care intră într-o anumită zonă, de luni până vineri, între orele 07.00 şi 18.00, este de 10 lire sterline pe zi, iar cei care nu o plătesc riscă amenzi între 60 şi 180 de lire. Autorităţile americane au refuzat să plătească, iar Primăria le-a amendat cu 120 de lire sterline. Potrivit jurnaliştilor britanici, o singură maşină din convoi a primit amenda legată de taxa de acces, pentru că celelalte, inclusiv Cadillac-ul lui Obama, circulau încet şi foarte aproape una de cealaltă, iar plăcuţele de înmatriculare nu au putut fi înregistrate de camerele video. Johnson ştia din imaginile care au făcut ocolul pământului câte maşini au fost în convoi, dar nu şi-a permis să dea amenzi pentru limuzinele văzute şi numărate de întreg mapamondul, c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 18 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 42 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 51 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°