Dacă aş fi avut un singur căpătâi, probabil că aş fi avut şi o singură carte pentru el. Dar cum căpătâiul mi s-a modificat cu trecerea anilor, lunilor, chiar săptămânilor şi zilelor câteodată, vă daţi seama că mi-e greu acum să trec în revistă o atât de lungă bibliotecă.

De fapt, i-aş zice biblioteca mea de căpătâi.

Mi-au stat la cap, alături de cap, poate şi în cap, multe cărţi, de-a lungul anilor. Am înţeles vag, cu mintea aia încă tulburată de copil, că e ceva cu cărţile astea când, citind, într-o seară de acum vreo 60 şi ceva de ani, o poveste, de Andersen cred, mama m-a îndemnat să las cartea din mână şi să mă culc pentru că se făcuse târziu. Nu-mi amintesc la ce oră, era târziu pe atunci, ştiu doar unde ne aflam, la Crasna – Sălaj. Sigur era întuneric. Eu m-am mirat: cum s-o las, că n-am terminat de citit cartea. La care ea mi-a explicat cum se citeşte o carte, cum îi pui semn şi o reiei a doua zi de unde ai lăsat-o. Asta pentru mine a fost un şoc. Mai târziu am început să citesc tot ce-mi cădea în mână şi îmi cădeau multe prostii în mână, propagandă de doi bani, un scriitor comunist american, cu Oameni în beznă, desigur în bezna capitalismului, sau altul, cu Prietenul meu Allan, de astea îmi amintesc ca de mere acre. |sta, prietenul Allan era omul bun dintr-un cartier sărac, probabil din Bronx, nu mai ţin minte, slavă Domnului, şi-aşa ţin minte prea mult de data asta, care aducea copiilor săraci de-acolo câte ceva, o acadea, o atenţie, o scrisorică, vorba ceea.

Am mai evocat, ca şi pe cele două cărţi de deasupra, întâmplarea mea cu În căutarea timpului pierdut şi Marcel Proust, de care aflând eu în adolescenţă, m-am dus repede la biblioteca orăşenească unde eram abonat, la Curtea de Argeş de data asta, să o cer. Şi cum mi s-a oferit Păpuşa de Boleslaw Pruss, scriitor căruia îi port o nemeritată (de el) pică, din cauza asta. Nu el era de