A venit rândul lui Borbely să intre în colimatorul presei cu nu ştiu ce şpagă băgată în apartamentul unei cuscre. 20.000 de euro. Mult? Puţin? Pentru ei e puţin. Pentru Gheorghe de la Brăila, mult! Omul e foarte tânăr şi deja e frustrat că toată lumea îl ia de Gheorghe. De ce n-ar fi?!
Zilnic, el e martorul mut a zeci de fapte cu iz penal, vede cum lucrările de pe o mare arteră din municipiu sunt adjudecate de firma care trebuie. 30.000 de euro. O nimica toată. Zilnic, vede cum reabilitarea unei unităţi spitaliceşti intră în curtea baronului judeţului. 2.000.000 de euro. Şi nu oricum, ci perfect legal.
Se poate! E legal să faci licitaţie, să dai de veste cui trebuie care-i suma pusă la bătaie de UE pentru acest faimos proiect, e legal să alegi comisia care trebuie pentru licitaţie, e legal să-i chemi la raport pe câştigători, să-i strângi de proiectele mai vechi şi să le impui să împartă felia proaspăt dobândită, printr-o onorabilă subcontractare.
Şi ce mai vede Gheorghe?! Vede cum în fiecare toamnă-iarnă este cârpit digul Brăila-Galaţi, deşi digul nu mai are decât un leac: reabilitarea completă. Dar ei, nu şi nu! Ei vor să-l cârpească, deşi multe dintre plombele anterioare nu s-au uscat încă. De ce oare pe buldozerele alea mici şi sforăitoare e acelaşi nume ca şi anul trecut?! O fi adoptat firma cu pricina digul şi nu-i mai dă libertate, deşi a ajuns bietul drum, de câţiva ani, la maturitate.
Şi acum mai are Gheorghe vreo uimire?! Nu. Omul s-a edificat, înţelege că aşa-i în tenis. Ăla mic şi pricăjit trebuie să tacă, să asculte, să turbeze numai la el acasă, să zâmbească frumos la serviciu şi să repete în oglindă: „Da, şefu!" O singură nelămurire are Gheorghe. De ce-i mai doare pe ăştia că se vorbeşte despre şpăgile lor, mai mari sau mai mici, în bani sau în cârnaţi, în proiecte cu bani europeni sau cu bani publici?!
Oricum nu se întâmpl
