47 din 123 de universităţi din Marea Britanie vor taxa studenţii cu cea mai mare sumă: 9.000 de lire, adică aproape 10.300 de euro. Noile preţuri sunt deja aprobate de autorităţi. Biroul pentru Acces Egal obligă însă universităţile să găsească soluţii financiare pentru a-i ajuta pe tinerii care nu-şi permit să se înscrie la facultate, scrie „The Guardian“.
Aproape patru din zece universităţi britanice vor avea taxe anuale de 10.300 de euro pentru toate specializările, în timp ce şase din zece instituţii de învăţământ superior vor taxa cu aceeaşi sumă doar pentru anumite cursuri de licenţă. Aceasta va fi taxa pentru englezi, dar şi pentru ceilalţi viitori studenţi din Uniunea Europeană. Biroul pentru Acces Egal a finalizat săptămâna trecută ultimele detalii referitoare la noua modalitate de taxare a studenţilor. Autorităţile au stabilit şi câteva propuneri care să uşureze totuşi accesul la educaţia superioară. Astfel, reprezentanţii Biroului spun că mai puţin de jumătate dintre studenţi vor fi taxaţi cu 10.300 de euro o dată ce reducerile pentru tinerii mai săraci, dar şi alte stimulente financiare vor deveni realitate.
Potrivit statisticilor, anul viitor, taxa medie anuală pentru studii superioare în Anglia va fi de 9.600 de euro, mult mai ridicată decât a anticipat Guvernul britanic anul trecut în toamnă, când a anunţat decizia de mărire a taxelor universitare. Taxa medie va scădea doar până la aproximativ 9.400 de euro, când vor fi incluse reducerile. Fiecare instituţie care a hotărât să taxeze mai mult de 6.900 de euro pe an a fost obligată să pună la punct un „acord de acces corect la educaţie superioară", care să fie mai apoi aprobat de Biroul pentru Acces Corect.
Taxe mai mici pentru studenţii mai săraci
Spre exemplu, Universitatea Cambridge s-a obligat să crească procentajul studenţilor care provin din şcoli de stat până