În Egipt, Guvernul a fost remaniat, dar unele nume sunt contestate de manifestanţi, care ocupă în continuare Piaţa Tahrir de la Cairo. După ce a devenit un simbol al revoluţiei în toată lumea arabă, Piaţa Tahrir ar putea deveni acum un simbol şi mai puternic, cel al continuării luptei pentru instituirea unui veritabil stat de drept în Egipt şi pentru o veritabilă ruptură cu trecutul. Ziua de 22 iulie a fost decretată "vinerea decisivă" în Egipt.

Masele nemulţumite din Egipt şi Tunisia au în comun acum, pe lângă victoria împotriva a doi dictatori, preşedintele egiptean, Hosni Mubarak şi cel Tunisian, Ben Ali, o revelaţie post-revoluţionară şi anume că schimbările reale nu se pot realiza cu una cu două.

Deziluziile în această privinţă sunt numeroase, în ambele ţări. În Egipt, manifestanţii şi opozanţii descperă că justiţia devine extrem de lentă când trebuie să-i tragă la răspundere pe foştii responsabili ai regimului şi că armata, cea care a garantat de fapt schimbarea de regim nu s-a debarasat de unele metode represive şi expeditive.

Egiptenii nemulţumiţi şi-au dat întâlnire vineri, 22 iulie, pentru o mare manifestaţie în Piaţa Tahrir, iar zilei i s-a spus "vinerea decisivă".

Actualul Guvern de tranziţie ar trebui în principiu să rămână la putere până la alegerile legislative prevăzute la toamnă. Egiptenii se arată însă exasperaţi din cauza încetinelii, iarăşi revenim la acest cuvânt, cu care se înrădăcinează democraţia în ţara lor şi mai ales a încetinelii cu care sunt puse în practică reformele.

Islamiştii, care se mobilizează şi ei pentru manifestaţia de vineri, pentru că şi ei consideră că au avut de suferit pe vremea lui Hosni Mubarak şi-au propus să manifesteze în primul rând pentru "stabilitate" şi nu pentru accelerarea procesului democratic.

În Egipt, Guvernul a fost remaniat, dar unele nume sunt contestate de manifes