Bogdan a plecat într-o zi ploioasă, la începutul verii, să joace tenis cu tatăl său şi cu nişte prieteni de familie. A alergat să servească o minge, a alunecat şi a căzut direct pe cot. Are 14 ani, e cu două capete şi jumătate mai înalt decât mama lui şi joacă baschet de performanţă de când era ţânc. Nici nu ia în discuţie să se facă altceva decât sportiv. (...)

Bogdan a plecat într-o zi ploioasă, la începutul verii, să joace tenis cu tatăl său şi cu nişte prieteni de familie. A alergat să servească o minge, a alunecat şi a căzut direct pe cot. Are 14 ani, e cu două capete şi jumătate mai înalt decât mama lui şi joacă baschet de performanţă de când era ţânc. Nici nu ia în discuţie să se facă altceva decât sportiv. Când a venit la spital cu o fractură urâtă de cot, băiatul era terminat. Era clar că trebuia să se opereze. Peste câteva zile avea examenul de capacitate, iar ceva aşa grav era o atentare serioasă la toate planurile de carieră pe care şi le-a făcut. Cabinetul profesorului Burnei, doctorul lui Bogdan, e ticsit de diplome, cărţi şi icoane. Rezultatele dumnealui pun ţara noastră între primele zece state din lume, alături de Japonia şi SUA, iar o anumită procedură folosită de profesor e cunoscută ca „metoda Burnei“ (un sistem folosit pentru tipurile agresive de osteomielită, în care se face perfuzie-drenaj intraosos). În presă, s-au scris zeci de articole cu realizările sale, fiind numit „medicul care face minuni“ sau „omul care a învins sistemul de sănătate“. Când doctorul i-a spus unui reporter că se gândeşte să emigreze, toată ţara a stat cu sufletul la gură – multe posturi de televiziune au preluat ştirea, iar discuţiile interminabile despre sistemul putred de sănătate din România şi-au luat din nou avânt.

Bogdan şi mama lui sunt convinşi că nu puteau alege o echipă mai bună de doctori decât cea condusă de profesor