Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuget Liber Techirghiolul te aşteaptă la Festivalul de umor „Scena lu’ Tănase“

Publicat in Ziua Constanta, vineri 22 iulie 2011 ·

Începând de astăzi, Techirghiolul devine, pentru trei zile, oraşul în care se serbează viaţa, prin Festivalul de umor „Scena lu' Tănase". Turiştii, localnicii, dar şi toţi constănţenii care simt nevoia să uite măcar pentru scurt timp de toate problemele sunt aşteptaţi aici, în perioada 22 - 24 iulie.

Fiecare zi a Festivalului „Scena lu' Tănase" cuprinde o serie de evenimente gândite în aşa fel încât să fie pe placul oricărui public, indiferent de vârstă.

Potrivit primarului oraşului Techirghiol, Adrian Stan, startul acestei manifestări are loc astăzi, începând cu ora 10.30, la Teatrul de Vară „Jean Constantin", acolo unde va avea loc şi dezvelirea portretului actorului, o lucrare realizată de artistul plastic Marin Deaconu.

Începând cu ora 11.00, toţi cei care aleg să participe la această sărbătoare pot gusta umorul de Techirghiol urmărind un concurs de caricaturi, ocazie cu care se vor realiza portrete ale invitaţilor prezenţi la eveniment, dar şi ale celor aflaţi în publicul. Undeva, la ora 16.00, are loc şi vernisajul acestei expoziţii, acolo unde te poţi regăsi şi tu, dacă nu duci lipsă de ceva umor şi te laşi „imor-talizat" de caricaturişti.

Tot astăzi, începând cu ora 19.30, Teatrul de Vară este gazda unui spectacol de satiră şi umor. Urcă pe scenă trupe de actori profesionişti, amatori, artişti independenţi. În rândul acestora, se numără şi Spitalul 9, Trupa Haz, Demenţialii, Laurenţiu Vlad, Stelică Murariu, iar lista poate continua.

www.cugetliber.ro

Începând de astăzi, Techirghiolul devine, pentru trei zile, oraşul în care se serbează viaţa, prin Festivalul de umor „Scena lu' Tănase". Turiştii, localnicii, dar şi toţi constănţenii care simt nevoia să uite măcar pentru scurt timp de toate problemele sunt aşteptaţi aici, în perioada 22 - 24 iulie.

Fiecare zi a Festivalului „Scena lu' Tănase" cuprinde o serie de e

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 25 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 25 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 39 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°