Pe 23 iulie, egiptenii aflaţi pe teritoriul lor naţional şi cei care trăiesc pe alte meleaguri, aniversează Ziua Naţională a Egiptului. În urmă cu 54 de ani s-a declanşat acţiunea forţelor armate egiptene, care au înlăturat de la putere, fără nicio ezitare, pe regele Farouk.
Pe 21 iulie a.c., ambasadorul Republicii Arabe Egipt, distinsa doamnă Sanaa Alallah, a oferit o recepţie, la care au participat diplomaţi de pe toate continentele, acreditaţi la Bucureşti. Un bun prilej pentru a lua pulsul emisarilor lumii arabe.
În scurta sa alocuţiune, una de bun simţ, fără vreo afirmaţie gratuită, ambasadorul Egiptului a făcut o remarcă aparte, care a electrizat asistenţa şi s-a bucurat de aprecieri ulterioare:”pe 23 iulie 1952, armata s-a ridicat împotriva puterii de atunci şi poporul a sprijinit-o, în ianuarie 2011, naţiunea egipteană s-a revoltat şi forţele armate au fost de partea sa.”
Aşa cum au remarcat, ulterior, unii diplomaţi din nordul Africii, prezenţi la eveniment, este singurul caz de acest gen, nu numai pe continentul „negru”, ci şi în Orientul Mijlociu, în care se poate confirma alternanţa la revoltă, în 1952 armata, în 2011, poporul Egiptului.
Diplomata Sanaa Alallah a punctat cele trei repere viitoare ale tranziţiei ţării sale, de la autoritarism la dezirabila democraţie – noua constituţie, alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale. Un context în care a exprimat speranţa că Egiptul poate conta pe înţelegerea şi ajutorul adecvat al României, aşa cum a afirmat, în recenta sa vizită, la Cairo, ministrul român de externe. Aici fiind inclusă şi dorinţa ca afluirea turiştilor români, spre piramidele egiptene, să revină la nivelul existent anterior revoltei populare.
În numele oficialilor români a vorbit Cristian Diaconescu, vicepreşedintele Senatului României, care, într-o engleză perfectă, a transmis cel mai pragmatic mesaj – d