Am început prin a citi la întâmplare, mai târziu, fiind student la Filologie, am ajuns să citesc „profesional“, apoi, ca profesor, din obligaţie didactică. Prima carte care m-a marcat a fost o ediţie din „Gargantua & Pantagruel“ de François Rabelais, „repovestită pentru copii“ de Romulus Vulpescu şi ilustrată de Val Munteanu.

Prima carte citită se numea „Basme sârbo-croate". Era o antologie apărută pe la mijlocul anilor '60 din care, ajutat de sora mea mai mare, am început să citesc, cam înainte să împlinesc 6 ani, bucăţile scurte, mai mici de o pagină: de fapt, nişte snoave (unele cu Nastratin Hogea) şi alte povestioare cu tâlc. Apoi am trecut la colecţia „Traista cu poveşti" (fiecare cărţulie costa 2 lei şi cuprindea o poveste sau două). Aşa că până să încep şcoala (la 7 ani, că aşa era pe vremea mea) nu numai că ştiam să citesc bine, dar aveam şi o oarecare „bibliografie" la bază.

Cât despre cartea care m-a marcat, „Gargantua & Pantagruel", de François Rabelais, apărută la Editura Ion Creangă şi tipărită la „Arta Grafică" din Sibiu, în cea mai bună şi mai „artistică" tipografie din perioada comunistă, am citit-o prima dată pe la 9-10 ani şi am recitit-o apoi de vreo cinci ori.Bineînţeles, eram fascinat de aventurile celor doi uriaşi, mă prăpădeam de râs când citeam că Panurge „rostogolea câte-o tărăboanţă" în faţa gărzilor şi punea purici pe hainele duducuţelor frumos îmbrăcate, îmi era tare simpatic Fratele Ioan - călugărul-viteaz-şi-mare-băutor - dar mult mai târziu, când am învăţat la facultate despre Renaştere, am priceput eu „ce voia să spună autorul".

Cititul gospodăreşte

În copilărie am avut acces doar la „poveste", la „aventuri", la stratul de suprafaţă al semnificaţiei. Dar am învăţat câte ceva şi despre obiectul-carte: tipărit extraordinar (cu litere negre şi roşii), cu glosar şi colofon, cu vignete de mai multe feluri şi cu