Înaintea meciului de duminică, pe care Astra îl dispută în deplasare la CFR, membrii staff-ului clubului ploieştean fac declaraţii foarte încrezătoare. Managerul sportiv Florin Prunea e convins că „între CFR şi Astra nu e nicio diferenţă"
Astra debutează în noul sezon duminică, de la ora 21.30, pe terenul CFR-ului. Singurele absenţe certe vor fi Măţel şi Grigore, ambii accidentaţi. Înaintea primei etape, managerul sportiv al grupării ploieştene, Florin Prunea, şi antrenorul echipei, Tibor Selymes, s-au arătat încrezători în şansele formaţiei. „Avem încredere că ne vom întoarce de la Cluj cu puncte. Între CFR şi Astra nu e nicio diferenţă. Echipele sunt sensibil egale", a fost declaraţia-şoc a lui Prunea. „Jorge Costa e principalul lor pericol, are o experienţă foarte mare ca jucător. Am văzut trei meciuri amicale, dar e diferenţă faţă de cele oficiale. O să ne fie foarte greu, ei au adus şase-şapte jucători buni. O să fie un meci dificil, dar nu mergem cu mâinile ridicate. Avem avantajul omogenităţii", a declarat şi Tibor Selymes, în cadrul conferinţei de presă organizate ieri de club. Formula probabilă: Lungu - Mihalache, Goian, Oprsal, Junior Morais - Kubala, N'Doye - Strătilă, Fatai, Matei - Miranda
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: