Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariații români sunt cei mai expuși din UE la inhalarea de fum și vapori

Publicat in Capital, vineri 22 iulie 2011 ·

România este ţara din Uniunea Europeană cu cei mai expuşi angajaţi la inhalarea de fum şi vapori, dar, în pofida acestui fapt, doar o treime dintre salariaţii români cred că sănătatea sau siguranţa lor este ameninţată de munca prestată, potrivit experților Blocului Național Sindical (BNS), citați de Agerpres.

În acelaşi timp, 60% dintre salariaţi consideră că sănătatea nu le este afectată de activitatea desfăşurată, conform studiului "Calitatea ocupării şi angajarea cu salarii mici", prezentat astăzi de experţii "Biroului pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de muncă", din cadrul BNS.

În ceea ce priveşte accidentele de muncă, numărul acestora a scăzut în România cu 8% în intervalul 1998-2006. Astfel, dacă în anul 1998 se înregistrau 100 de accidente de muncă mortale, în 2006 numărul acestora a fost de 92.

În același interval de timp, numărul accidentelor de muncă din Luxemburg a scăzut cu 63%, de la 100 de persoane decedate în 1998 la 37 în 2006. Singura țară din UE unde numărul accidentelor mortale a crescut este Slovenia, de la 100 în 1998, la 149 în 2006.

România se confruntă cu discrepanţe salariale majore între femeile şi bărbaţii care au acelaşi nivel de pregătire. Veniturile bărbaţilor din România sunt cu 26,58% mai mari decât cele ale femeilor, deşi, în medie, femeile au mai mulţi ani de educaţie decât bărbaţii.

"Ceea ce este interesant este însă faptul că discriminarea nu pare să fie o problemă pentru angajaţii români. Majoritatea covârşitoare a acestora (95%) afirmă că nu au fost victime ale discriminării la locul de muncă în ultimele 12 luni", a declarat conf.univ. Radu Filip, expert în cadrul BNS.

Conform studiului, 18,6% dintre angajaţii români efectuează în mod frecvent ore suplimentare, iar 31,3% dintre aceştia sunt deseori neplătiţi pentru activitatea desfăşurată după

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina

News.ro acum 20 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Premierul slovac Robert Fico ”a spus că, dacă e

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 40 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°