Primăria Bucureşti susţine că gropile apărute nu sunt dovada lipsei de calitate a lucrărilor efectuate.
Asfaltul aşternut peste Pasajul Basarab, şi care a costat zeci de milioane de euro, are probleme la doar câteva săptămâni după inaugurare. În urmă cu câteva zile, crăpături de zeci de centimetri lungime au apărut în asfalt, exact în zona podului hobanat (porţiunea susţinută de cabluri).
La câteva ore după ce presa a sesizat faptul că şoferii dau cu roţile în gropile noului pasaj, constructorul a astupat rapid craterele apărute. De două zile, echipe de tehnicieni fac de zor măsurători pe porţiunea unde au apărut problemele. Se măsoară temperatura asfaltului, care din cauza vremii caniculare ajunge să aibă la suprafaţă şi 70 de grade Celsius. Gropile sunt amplasate simetric, de o parte şi de alta a axei podului suspendat, înaintea bretelelor de circulaţie care fac legătura spre Calea Plevnei, respectiv Splaiul Independenţei.
La scurt timp după inaugurarea cu fast a pasajului, au început să apară diverse zvonuri privind probleme de execuţie. De altfel, reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii au sesizat încă de la inaugurare acest aspect şi au atenţionat (deşi primarul Sorin Oprescu nu a fost de acord) că punerea în funcţiune a pasajului fără recepţia finală nu este legală.
Cum explică Primăria fisurile?
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti (PGMB), fisurile ar fi apărut nu atât din cauza unei calităţi necorespunzătoare a asfaltului, cât ca urmare a evaporării unei cantităţi de apă aflată sub stratul de asfalt. Aceasta a creat o pernă de aer sub presiune ce a provocat fisura. „Nu este de la asfalt, ci un fenomen datorat apei strânse în zona cofrajelor pierdute din polistiren folosite la turnarea betonului, unde s-au strâns aburi sub presiune", spune Ioan Dedu, director general adjunct pentru