Nota redactiei: Publicam mai jos ,impreuna, doua texte, unul al lui Dumitru Badita, jurnalist care l-a cunoscut pe Mircea Ivanescu, si al lui Claudiu Komartin, poet. S-a scris prea putin, s-a vorbit prea putin, acum la moartea lui Mircea Ivanescu, unul dintre cei mai mari poeti romani, moartea lui ne-a gasit nepregatiti sa vorbim despre el prea mult.
„M-am gândit la Mircea Ivănescu, întotdeauna, ca la poetul român cel mai puţin român.”
Am trăit şi eu în câteva oraşe, dar pe nicăieri nu am văzut om citind în mers pe stradă, cu excepţia lui Mircea Ivănescu.
Locuiam în Sibiu, într-un cămin studenţesc de lângă parcul „Sub arini”, iar în apropiere se afla şi sediul revistei Transilvania, unde poetul era angajat ca redactor. Când l-am întâlnit prima oară în postura de lector ambulant, m-am oprit în loc şi l-am urmărit fascinat şi derutat şi cu oarecare frustare că eu niciodată nu voi putea să merg citind prin oraş, că deşi pare un lucru la îndemână, ar trebui să aparţii unei alte umanităţi ca să îl practici. Mircea Ivănescu mi-a dat mereu senzaţia, cu atât mai mult când l-am cunoscut mai de aproape la întâlnirile cenaclului literar şi apoi când i-am luat şi un interviu, că e departe de noi, că trebuie să vină dintr-o lume a lui ca să fie prezent aici. Unii susţin că extratereştrii sunt de mult printre noi şi trăiesc camuflaţi sub diferite înfăţişări omeneşti ca să nu se dea de gol. Dacă e adevărat, atunci Mircea Ivănescu a fost un extraterestru, cu atât mai din altă lume cu cât îl compari cu lumea noastră românească.
M-am gândit la el, întotdeauna, ca la poetul român cel mai puţin român. Nu a scris sub puterea, uneori tiranică, a poeticilor la modă, reuşind să îşi salveze opera şi de tradiţionalism, şi de proletcultism, dar şi de ispitele avangardei. Nu a avut ambiţii de reformator literar sau şef de şcoală, deşi poezia lui a influenţat pute