L-am cunoscut pe Mircea Ivănescu la Mediaş, în 1986. Saşii plecau. Îşi încuiau casele şi se duceau în Germania. Străzi cu jumătate din case nelocuite. Am nimerit şi nişte zile cu o ploaie ţîrîită. La Mediaş se ţinea atunci un festival literar „Cîntecul Tîrnavelor”. Mircea Ivănescu mai fusese pe-acolo. Se ţineau după el toţi poeţii locali. Scund, ochelari cu lentile groase, avea aerul că îşi zîmbeşte singur. Vorbea despre poezie cu o lejeritate şi un firesc cu care m-a topit.

Nu ţinea discursuri. Nu bătea cîmpii liric. Îşi exprima ideile cît putea de scurt, cu o limpezime care le dădea curaj celor din public. După ce se încheiau întîlnirile cu iubitorii de literatură – nu prea mulţi – ne plimbam prin oraş. El, într-un trenci cenuşiu, care avusese zile mai bune, îmi povestea despre lumea oraşului, care mi se părea mohorîtă. Ca şi trenciul său, Mediaşul avusese zile mai bune, cu români veseli şi cu casele saşilor locuite. Pe atunci, îşi amintea poetul, avea şi el oarece relaţii de profunzime şi cu vodca şi cu vinul de Tîrnave, Cunoştea locuri. Îmi arăta cîte o cîrciumă tristă şi-mi povestea întîmplări cu literaţi din zilele vesele ale oraşului. Trecea la poezie, ca şi cum rumegase în paralel o idee. făcea cîte o aluzie, ca să-şi de seama dacă avea rost să-şi risipească cuvintele pe mine.

Cînd a văzut că mă prindeam de aluziile lui, a lăsat Mediaşul în tristeţea ploii aceleia mărunte şi a început o plimbare prin poezie, cu versuri şi anecdote, cu o vivacitate cu care parcă încerca să-şi înşele tristeţea. Şi, la un moment dat – ajunsesem pe nişte străzi pe care nu le ştia: „Ne vindem nemţii, plouă, şi cred că ne-am şi rătăcit!”

L-am cunoscut pe Mircea Ivănescu la Mediaş, în 1986. Saşii plecau. Îşi încuiau casele şi se duceau în Germania. Străzi cu jumătate din case nelocuite. Am nimerit şi nişte zile cu o ploaie ţîrîită. La Mediaş se ţinea atunci un f