Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu (PSD): Din 2004, numarul certificatelor de revolutionar a crescut cu circa 10.000

Publicat in HotNews, vineri 22 iulie 2011 ·

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat vineri ca, incepand din 2004, numarul certificatelor a crescut cu circa 10.000, transmite Agerpres. Declaratia lui Iliescu a fost facuta in contextul in care premierul Emil Boc a anuntat ca vrea sa declanseze un proces de verificare a certificatelor de revolutionar, fiind in favoarea acordarii subventiilor doar pentru urmasii celor decedati sau raniti in Revolutia din 1989.

"Totdeauna am spus ca exista un numar mare de impostori care au fost cultivati mai ales de anumite grupuri. De fapt, esenta legii din 2004 era nu de a se acorda noi certificate, ci de a fi verificate certificatele care fusesera eliberate pana atunci. Era datoria in primul rand a asociatiilor ca sa verifice acest lucru si a secretariatului de stat. Din pacate, de atunci s-au mai dat vreo 10.000 in plus, in loc sa se reduca si sa se verifice ceea ce era'", a spus Iliescu.

Saptamana trecuta, premierul Emil Boc s-a pronuntat, la un post de televiziune, pentru acordarea subventiilor doar pentru urmasii celor decedati sau raniti in Revolutia din 1989.

"Cred ca (n.r. - stipendiile alocate revolutionarilor) se mai justifica doar pentru urmasii celor decedati in revolutie. Avem in analiza un asemenea demers, nu este usor, pentru ca este o tema sensibila si grea in acelasi timp, dar cred ca daca vrem sa fim corecti cu bugetul tarii si cu romanii ar trebui sa ne preocupe in primul rand soarta acelora care sunt urmasii celor decedati in revolutie sau raniti, restul cred ca deja 20 de ani sunt suficienti si cred ca ar trebui sa reintram in randul lumii in privinta drepturilor si obligatiilor", a spus Boc, subliniind ca subventiile alocate revolutionarilor intr-un an reprezinta sume importante, care se ridica la milioane de euro.

Revolutionarii si-au anuntat intentia de a declansa proteste stradale, in replica la

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu

News.ro acum 44 minute
Candidatul USR la Preşedinţiei Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu ca număr de voturi, ceea ce înseamnă că va intra în turul al dolea al alegelor prezidenţiale, cu independentul Călin Georgescu, care este pe primu

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 4 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Mesajul MAE

Mediafax acum 3 ore
În calitate de stat membru al Consiliului Drepturilor Omului (2023-2025) şi al Comisiei privind Statutul Femeii (2024-2028), România urmăreşte promovarea drepturilor femeilor şi fetelor, considerând că protejarea acestora este esenţială pentru dezvo

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - N. Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua votului 20%/ E obligatoriu să se aleagă o preşedintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE şi în NATO

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că discută cu specialişti pentru a înţelege ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale. ”Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua v

SURSE Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni dimineața mai mulți lideri PSD că demisionează din fruntea partidului

G4Media acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că a pierdut în fața Elenei Lasconi competiția pentru turul doi la circa de două mii de voturi

Toate marile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti scad în prima oră după şocul alegerilor

Mediafax acum o ora
Indicele principal BET scade cu 1,45%, tras în jos de acţiuni ale unor companii precum OMV Petrom (-1,2%), Banca Transilvania (-0,7%), Hidroelectrica (-0,25%). Cele mai abrupte scăderi sunt la TTS, Aquila, MedLife care scad fiecare cu 4%, Antibiotic

Ayatollahul Ali Khamnei, liderul suprem al Iranului, cere pedeapsa cu moartea pentru liderii israelieni

Ziare.com acum 29 minute
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care sprijină grupările Hamas şi Hezbollah în lupta lor împotriva Israelului în Fâşia Gaza şi Liban, a declarat luni că ar trebui emise pedepse cu moartea pentru liderii israelieni, nu mandate de

Cushman & Wakefield: Via Montenapoleone din Milano a devenit cea mai scumpă arteră comercială din lume, detronând Fifth Avenue din New York. Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume

News.ro acum 52 minute
Via Montenapoleone din Milano, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună, a devenit cea mai scumpă destinaţie de retail din lume, detronând Fifth Avenue din New York (1.628 euro/mp/lună), arată cel mai recent raport "Main Streets Across the World" realizat

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

O femeie este ucisă de către soţ sau o rudă la fiecare zece minute în lume, arată un raport ONU

News.ro acum 22 minute
Cel puţin 85.000 de femei şi fete tinere au fost ucise cu intenţie în lume în 2023, majoritatea dintre ele de către apropiaţi, potrivit unor date publicate luni de ONU, ”un nivel alarmant” al unor omoruri care fi putut să fie ”evitate”, relatează AF

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°