România, ţara paradoxului. Suntem o ţară de mari proprietari imobiliari şi în acelaşi timp o ţară de asistaţi social. În domeniul imobiliar, criza i-a sărăcit doar pe cumpărători, iar preţul caselor a scăzut doar teoretic.
Băncile dădeau bani investitorilor să construiască, şi românilor - să cumpere! Preţurile creşteau de la o lună la altă, piaţa imobiliară funcţiona strună, şi aducea României creştere economică! Povestea de amor între constructori, finanţatori şi cumpărători s-a sfârşit într-o urâtă criză. Românul, optimist, a văzut partea plină a paharului: a sperat că locuinţele se vor ieftini. Zadarnic, investitorii au preferat să nu vândă. Ba mai mult, unii recunosc că, în plină recesiune, au avut profit de cel puţin 25%.
Mii şi mii de apartamente noi zac pustii, iar vânzătorii stau cu mâinile-n sân, relaxaţi. Îşi permit: unii au încasat deja profituri uriaşe, alţii au construit cu banii băncilor, iar băncile nu vor să-şi şifoneze imaginea cu falimente în portofoliu. Culmea este că acum, când materialele de construcţii s-au ieftinit - aproape nimeni nu mai construieşte, ci se vaită că nu mai are cum să lase din preţ.
Bancherii şi investitorii prorocesc ba scumpiri, ba stagnări, dar realitatea dovedeşte că tranzacţiile sunt puţine şi la preţuri tot mai mici decât cele trâmbiţate. Ce şanse are unul dintre motoarele importante ale economiei să pornească din nou, aflaţi chiar acum.
Până în 2008, 80% din cumpărătorii imobiliari erau investitori - mari şi mici. Cumpărau că să vândă mai departe cu profit... şi aceştia, mare parte, au reuşit deja să revândă. Cine a rămas de căruţă? Cumpărătorul final, care mai are zeci de ani de acum încolo rate peste rate. Unu la zero pentru investitor! Ce va fi de acum încolo? Ce se va întâmpla cu preţurile?
Teoretic - ieftinirile au fost mari! Practic, în Bucureşti nu găseşti apartament vechi sub 1.000
